Oravița are buget! Propuneri de investiții îndrăznețe pentru 2021

Oravița are buget! Propuneri de investiții îndrăznețe pentru 2021

După mai multe tergiversări în forul deliberativ orăvițean, aleșii locali au votat marți, în ședință ordinară, propunerea de buget propusă de executiv pentru anul în curs. 

Oravița s-a aflat vreme de câteva săptămâni în imposibilitatea de a mai face plăți către furnizori și deschideri bugetare din cauza neînțelegerilor aleșilor locali pentru varianta de buget propusă de conducerea primăriei. După discuții aprinse și acuze reciproce, aleșii locali au format o majoritate necesară trecerii proiectului de hotărâre privind bugetul pentru anul 2021 al orașului de pe Valea Carașului. În ședința ordinară de marți, acesta a fost aprobat cu un număr de 9 voturi „pentru” din 17. Executivul are la dispoziție puțin peste 16 de milioane de lei pentru funcționare, proiecte aflate deja în derulare, dar și pentru proiecte noi. Bugetul total propus al instituției este anul acesta de puțin peste 60 de milioane de lei, din care 44 de milioane de lei din finanțări europene nerambursabile, contribuția primăriei la acestea fiind de 6,5 milioane de lei.

Citește și: A fi sau a nu fi? Vor vota aleșii locali orăvițeni bugetul local pentru anul 2021?!

Investiții noi și în acest an la Oravița

Și în acest an executivul își propune câteva investiții ce vor duce la dezvoltarea orașului de pe Valea Carașului. Unul dintre proiectele în care administrația locală își pune mari speranțe este realizarea unei secții externe și a unui ambulator integrat de recuperare medicală, balneofiziokinetoterapie. Prin această investiție se dorește punerea pe harta destinațiilor balneo a Oraviței. De asemenea, tot din bugetul pentru 2021 se dorește întocmirea documentației tehnice pentru reabilitarea uneia dintre cele mai reprezentative clădiri din oraș și anume sediul primăriei. O atenție deosebită va fi acordată și Liceului Teoretic „General Dragalina” ce urmează a fi reabilitat și dotat la standarde conforme cu nevoile secolului 21.

Lasă un răspuns