O femeie de 59 de ani a murit în accident auto!

O femeie de 59 de ani a murit în accident auto!

Astăzi, 14 august, pe DN 6, la km 435, în afara localității Sadova Veche, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în timp ce o femeie de 59 de ani, conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Orșova, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală stânga cu un autoturism înmatriculat în Olanda, condus regulamentar de o femeie de 31 de ani.

Din accident a rezultat decesul conducătoarei auto de 59 de ani.

Conducătoarea auto de 31 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Momentan, traficul în zonă se desfășoară dirijat în vederea efectuării cercetării la fața locului.

În cauză, se va întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Datele ne-au fost furnizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, inspector principal, Alina Boeru.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns