O femeie a vrut să se sinucidă în fața medicilor și a polițiștilor
„Ieri, 11 august, în jurul orei 18.40, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de către Serviciul Județean de Ambulanță, care fusese solicitat de familia unei persoane care se manifesta agresiv și trebuia transportată la spital, aceasta refuzând transportul.
În momentul în care a sosit echipajul mixt la fata locului, femeia în cauză era recalcitrantă și agresivă, aceștia încercând și reușind pentru scurt timp, să o liniștească și să o convingă să urce în Ambulanță. Ulterior, persoana a devenit din nou agresivă încercând chiar să se arunce în fața unei mașini în scop suicidal. Apoi, ar fi încercat să îi agreseze fizic pe membrii echipajului de intervenție.
Având în vedere necesitatea imediată de a preveni sinuciderea, autovătămarea persoanei sau vătămarea altor persoane de pe margine, pentru a nu degenera situația, echipajul de intervenție a procedat la imobilizarea persoanei, activitate la care au intervenit în sprijin și doi martori aflați în zonă.
În continuare, femeia a fost transportată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean unde i-au fost acordate îngrijiri de specialitate”.
Datele ne-au fost furnizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, inspector principal, Alina Boeru.
FLORIN ȘTIUBE