Numărul infectarilor cu coronavirus scade sub o mie

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 930 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 11.05.2021 (10:00) – 12.05.2021 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Citește și: Scade incidența cazurilor de COVID-19

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.733. Dintre acestea, 874 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.565.452 de  teste RT-PCR și 993.475 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.307 teste RT-PCR (14.910 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.397 la cerere) și 10.236 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, conform Grupului de Comunicare Strategică, 16.544 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.274 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.676 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane.

Lasă un răspuns