Nu mai mult de zece persoane înregistrate cu actele la aceeași adresă. Regulile stabilite pentru obținerea actelor de identitate urmează să se modifice din nou, conform unui proiect de lege ce a primit azi votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, astfel încât la aceeași adresă să nu se mai poată înregistra oricâte persoane, ca acum, ci maximum zece.
În plus, cel ce găzduiește o persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care, de fapt, locuiește va fi obligat nu să anunțe poliția, ca acum, ci să meargă împreună cu respectiva persoană la evidența persoanelor, pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu.
Proiectul legislativ, ce mai trebuie doar promulgat pentru a se putea aplica, vizează modificarea și completarea OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.
În OUG nr. 97/2005 se introduce o prevedere ce stabilește că “nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor – n. red.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă”.
Această limită de zece persoane nu se va aplica în cazul deținătorului imobilului de la respectiva adresă și membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înțelege titularul dreptului locativ, soțul/ soția acestuia, rudele (ale proprietarului sau ale soțului/ soției) în linie dreaptă, precum și cele în linie colaterală până la gradul al patrulea (până la veri primari).
Totodată, exceptate de la această regulă vor fi și persoanele fizice care nu posedă act de identitate și sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituții de ocrotire/ centre de servicii sociale sau în centre educative.
În fine, viitoarea lege stabilește că persoana ce găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv timp de 15 zile are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, pentru a-și exprima consimțământul de primire în spațiu.
Vor face excepție persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.
Acum, OUG 97/2005 prevede că „persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok