Noi servicii la dispoziția gravidelor
Noi servicii la dispoziția gravidelor. Hotărârea ce conține noul contract-cadru prin care sunt reglementate condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede anul acesta, începând cu 1 iulie, noi servicii la dispoziția gravidelor. Astfel, sumele alocate laboratoarelor pentru serviciile medicale paraclinice legate de sarcină se pot suplimenta şi peste valoarea plafonului lunar, astfel încât gravidele să beneficieze de analize într-un interval de timp cât mai scurt posibil, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Noul contract-cadru ce tratează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale de la 1 iulie 2023 este cuprins în HG 521/2023, iar normele de aplicare sunt cuprinse în Ordinul MS/CNAS nr. 1857/441/2023.
Potrivit unui comunicat publicat luni de CNAS, femeile însărcinate beneficiază acum de următoarele servicii specifice decontate:
Servicii oferite de către medicul de familie
1. În asistența medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Astfel, femeia gravidă este luată în evidență de medicul de familie încă din primul trimestru al sarcinii și, în cazul în care sarcina evoluează normal, fără complicații, din luna a treia până în luna a șaptea se efectuează lunar câte o consultație de supraveghere. Din luna a șaptea până în luna a noua aceste consultații sunt bilunare. De asemenea, medicul de familie poate efectua două vizite la domiciliul pacientei pentru a urmări evoluția lăuziei, imediat după externarea noii mame din maternitate și o lună mai târziu.
În cadrul supravegherii gravidei medicul de familie promovează alimentaţia sugarului exclusiv cu lapte matern, în primele șase luni de viață, precum și continuarea alimentației la sân pentru încă minim alte șase luni. Tot el recomandă gravidei să efectueze mai multe testări, printre care se numără și cele pentru depistarea HIV, a hepatitelor cronice B și C și a sifilisului.
Odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidență gravida și poate elibera o adeverință prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include și depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii și lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinței respective către casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul declanșării contracțiilor într-o situație în care pacienta nu are acces imediat la alte paliere de asistență medicală (spre exemplu, aceasta se află într-o zonă izolată), medicul de familie poate supraveghea travaliul și nașterea precipitată, atât la locul solicitării cât și la cabinet, chiar și în afara programului de lucru declarat în contractul cu casa de asigurări de sănătate, până la sosirea echipajului de urgență, după caz.
La medicul specialist
2. În asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar și fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize și investigații sau internarea în spital.
Totodată, dacă medicul respectiv are și o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua și ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucență nucală și ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).
În spitale
3. În unitățile sanitare cu paturi care au în componență structuri (secție, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiția ca unitatea să aibă laborator de analize medicale și cabinet medical de specialitate.
În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligația să efectueze consultații de specialitate și următoarele analize/investigații: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin ABO și Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment), VDRL sau RPR, testare HIV, evaluarea infecţiilor cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, citomegalovirus, hepatită B şi C), secreție vaginală, examen Babeş-Papanicolau sau test de toleranță la glucoză per os +/- hemoglobină glicată, biometrie fetală, detecția streptococului de grup B, precum și ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii. Menționăm că unele din analize nu pot fi efectuate decât în anumite perioade ale sarcinii[3]. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă și competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică.
Între săptămâna a 11-a și a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultație de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test și o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă și competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda și concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale.
Citește și: Măsuri de sprijin pentru persoanele cu alergii
Tot în internare de zi se efectuează și supravegherea sarcinilor cu risc crescut, astfel:
-
pentru edemul gestațional, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, creatinină serică, acid uric seric, TGP, TGO, examen complet de urină (sumar + sediment), dozare proteine urinare, proteine totale serice, ecografie obstetricală și ginecologică;
-
pentru hiperemeza gravidică ușoară, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, sodiu seric, potasiu seric, examen complet de urină (sumar + sediment), uree serică, acid uric seric, creatinină serică, ecografie obstetricală și ginecologică;
-
pentru evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III de sarcină, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, cardiotocografie, ecografie obstetricală și ginecologică;
-
pentru monitorizarea gravidei cu tulburări de coagulare/trombofilii ereditare și dobândite, serviciile obligatorii sunt: consultații de specialitate, antitrombină III, proteină C, proteină S, dozarea hemocisteinei serice, control hemocisteină serică, factor V Leyden, anticoagulant lupic screening și confirmare, ecografie obstetricală și ginecologică.