Noi ajutoare financiare în 2023
Noi ajutoare financiare în 2023. Pentru a contracara scăderea continuă a nivelului de trai și apariţia unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) subliniază, printr-un comunicat de luni, că și în acest an se vor aplica mai multe măsuri de ajutor pentru persoanele cu venituri mici. Astfel, prin însumarea ajutoarelor, vor fi persoane care vor primi ajutor de la stat în valoare de circa 10.000 de lei.
Concret, potrivit MIPE, în acest an se vor acorda mai multe ajutoare persoanelor cu venituri reduse. Mai exact, în 2023 se vor acorda:
-
1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie. Suma se acordă în două tranșe egale, de 700 de lei, în februarie și septembrie;
-
șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane. Beneficiari sunt, în acest caz, pensionarii, persoanele cu handicap și familiile, inclusiv cele monoparentale, ce au venituri mici și persoanele care primesc ajutor social și cele fără adăpost;
-
preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte;
-
peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg cu ajutoare alimentare;
-
vor fi acordate vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor și pentru achiziția de electrocasnice;
-
persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru a‑și procura echipamente asistive care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată;
-
mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.
Citește și: Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici