Nicușor Dan: „Opțiunea mea pentru votul de duminică este Partidul Național Liberal”

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, fondatorul USR, a anunțat astăzi într-o declarație de presă că va vota PNL la alegerile parlamentare ce au loc pe 6 decembrie.

Nicușor Dan: „Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziție după tot răul pe care l-a făcut și României și Bucureștiului”

„Duminică au alegeri parlamentare care sunt cruciale pentru România și București. Acesta este motivul pentru care am ales astăzi să ies în fața dumneavoastră, alegerile sunt foarte importante pentru că alegem pentru patru ani un guvern care va fi în legătură și cu autoritățile locale și cu președintele României. Alegerile sunt importante pentru că România are nevoie în momentul acesta o uriașă oportunitate de dezvoltare, 80 de miliarde bani europeni, o oportunitate pe care nu avem voie să o ratăm. Mă exprim pe subiectul acesta și fiindcă mulți oameni m-au investit cu încrederea lor și o să fac o analiză care se bazează pe cunoașterea directă pe care am avut-o în acești cinci ani asupra clasei politice, așa cum este ea și evident că alegerea aparține românilor care vor ieși duminică la vot. Consider obligatoriu să trimitem PSD în opoziție după tot răul care l-a făcut și României și Bucureștiului. Pentru aceasta trebuie să ieșim duminică, în număr mare la vot”, a precizat Nicușor Dan.

Primarul General al Bucureștiului a punctat faptul că Partidul Național Liberal este singura opțiune fiabilă pentru viitorul României.

„Deși sunt fondatorul USR consider cu toată onestitatea că PNL este cea mai bună variantă pentru România astăzi”

”Optiunea mea pentru votul de duminică este Partidul Național Liberal. Consider că un guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. Deși sunt fondatorul USR consider cu toată onestitatea că PNL este cea mai bună variantă pentru România astăzi. Nu vreau să intru într-o polemică cu USR, un partid care m-a sprijinit la alegerile locale, însă noi decidem acum viitorul României pentru următorii patru ani. Este o chestiune extrem de serioasă și de accea consider că trebuie să vin în fața dumneavoastră să-mi exprim opțiunea și argumentele care stau la baza ei. PNL are cel mai solid program de guvernare, care are o componentă importantă de dezvoltare și implicit de bunăstare. Avem de absorbit 80 de miliarde de euro, trebuie să o facem în viteză, nu este timp pentru experimente, nu ne permitem acest lucru.

PNL este partidul care a negociat această finanțare europeană și partidul care a definit mecanismele de implementare. PNL-ul are cea mai bună variantă de prim-ministru, pe Ludovic Orban, este o persoană pe care am cunoscut-o în aceste luni și pot să spun despre el că este o persoană de încredere, care-ți ține cuvântul, o persoană care este loială oamenilor, cu viziune și anvergură, este o persoană care vede mizele mari și mai are o calitate pe care puțini oameni politici o au.

Este preocupat de soluție la rezolvarea problemelor și nu de beneficiul de imagine pe care l-ar obține rezolvând aceea problemă. PNL-ul sub conducerea lui Ludovic Orban a reușit și a dovedit că are maturitatea să se sacrifice pentru mize mai înalte, așa cum a făcut-o când a preluat guvernarea, ala cum a făcut-o la alegerile locale din București când s-a subordonat total scopului de a scoate PSD-ul din administrația din Capitală.

sursa video: stiripesurse.ro

PNL-ul este partidul care poate să bată PSD-ul la alegerile parlamentare, așa cum a făcut la alegerile locale

PNL-ul are o relație corectă, deja funcțională, cu președintele României și cu mine, ca primar al Bucurestiului. PNL-ul este partidul care poate să bată PSD-ul la alegerile parlamentare, așa cum a făcut-o și la alegerile locale. Noi ân acest moment suntem în curs de a scoate caracatița PSD dn primăria Capitalei și nu aș vrea ca această caracatiță PSD să-și găsească imunitatea în Parlament sau Guvern. Avem duminică alegeri importante și avem o  uriașă oportunitate de dezvoltare și bunăstare și în momentul acesta, partidul cel mai bine pregătit să fructifice această oportunitate este Partidul Național Liberal”, a încheiat Nicușor Dan.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns