Nicolae Ciucă noul președinte al Partidului Național Liberal

Nicolae Ciucă noul președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă noul președinte al Partidului Național Liberal. Reuniți în Congres Extraordinar, liberalii au demonstrat, încă o dată, forța acestui partid de a se reseta la nivel politic pentru marile confruntări politice și electorale ale anului 2024.

Moțiunea ‘’Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a candidatului Nicolae Ciucă, a fost votată de 1.060 de liberali din cei 1120 prezenți  la Palatul Parlamentului.

Duminecă,10 aprilie, liberalii au votat pentru unitate și echilibru, pentru stabilitate și viitor, un vot pentru luciditate și maturitate.  S-a votat pentru un PNL puternic și stabil. Obiectivul liberalilor este întărirea partidului și reconstrucția lui în jurul unor obiective precise de țară. Premierul Nicolae Ciucă, Președintele PNL, reprezintă garanția eficienței guvernării într-o Mare Coaliție în contextul actual marcat de multiple crize globale care impun adaptare și decizii politice rapide.
Delegația Filialei PNL Caraș-Severin, condusă de președintele Ion Marcel Vela, se numără printre primele organizații liberale din țară care au susținut pe premierul Nicolae Ciucă la șefia PNL.
Președintele PNL Caraș Severin, Ion Marcel Vela: „Îi urez mult succes domnului Nicolae Ciucă! Viitorul se scrie pentru #PNL și pentru România. Îl asigur de toată considerația și prietenia mea, nu doar prin vorbe, ci mereu prin fapte…pentru că întotdeauna am fost omul faptelor!”

Citește și :Senatorul Ion Marcel Vela: „La mulți ani, tuturor eroilor în halate albe cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății!”

Nicolae Ciucă ,președintele Partidului Național Liberal: „Valorile PNL sunt valorile politicii de dreapta care a modernizat România în trecut, o face acum și o va face și în viitor. Acestea sunt libertatea individuală, garantarea proprietății private, solidaritatea socială și grija față de semeni, antreprenoriatul care produce bunăstare, dar mai ales valorile noastre tradiționale, Familia, Școala, Biserica, Armata țării, care ne dau identitatea națională și respectul față de tradiții și înaintași. Am văzut cât de importante sunt în momentele de cumpănă.

Valorile ne dau integritate, stabilitate și respect. Acestea sunt valorile care vor moderniza și vor dezvolta România.

PNL este și va rămâne cel mai mare partid de dreapta din România. Pentru asta, trebuie să consolidăm principiile și regulile după care se desfășoară viața politică în PNL. Este nevoie să dobândim coerență și încredere în viața internă de partid și să generăm stabilitate, siguranță în acțiunea politică, în actul de guvernare locală și centrală.
Ca să câștigăm încrederea electoratului trebuie să ne bazăm pe principiile meritocrației și reprezentativității, pe criterii de competență politică, integritate și profesionalism. Ne dorim să avem organizații și mecanisme de partid funcționale, ședințe cu decizii, lideri cu responsabilități clare și o resursă umană competentă.
Consider că doar astfel, Partidul Național Liberal se va moderniza, se poate profesionaliza și se va deschide către societate. Un Partid Național Liberal stabil și puternic, înseamnă o Românie stabilă și puternică.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Liberalii au  responsabilitatea bunei guvernări și asta trebuie să fie în continuare preocuparea lor de bază. Au dovedit că sunt o echipă puternică.
Succes, Nicolae Ciucă!

Lasă un răspuns