Muzeul de Istorie a Culturii Văii Carașului, aproape de finalizare
Clădirea fostei primării a orașului din Valea Carașului este aproape de finalizare. Aceasta a fost reabilitată grație unui proiect european, iar fostul edificiu va beneficia de 19 săli tematice.
Clădirea, construită în 1796 pentru a găzdui sediul unei instituții importante pentru Banatul imperial de la acea vreme, a intrat într-un amplu proces de reabilitare printr-un proiect european în valoare de 5.379.989,29 lei. Aici își vor găsi locul obiecte și documente ce atestă valoarea culturală a Văii Carașului. Acestea vor cuprinde: preistorie și istorie veche, istorie prefeudală și feudală, istorie, secolele XVIII – XIX, multiculturalitate, etnii/etnografie, specificul cărășean în cultura română și europeană, cultură, artă și tradiție și priorități științifice bănățene.
Pentru a se asigura că lucrările vor fi terminate la timp, primarul Oraviței, Dumitru Ursu, a făcut zilele trecute o vizită la fostul sediu al Primăriei. Edilul s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor și este convins că până în primăvară clădirea va putea fi preluată la cheie de la constructor.
„Sunt plăcut surprins de cum decurg lucrurile în acest proiect și am certitudinea că vara viitoare turiștii pot vizita acest muzeu. Este un proiect important pentru istoria și cultura zonei noastre și sunt convins că acestea vor fi povestite de turiștii din țară și străinătate ce vor călca pragul Muzeului de Istorie a Culturii Văii Carașului”, a declarat edilul Oraviței, Dumitru Ursu.
Citește și: Ursu: Investind în copii, investim în viitor