Moș Nicolae vine cu …teze
Moș Nicolae vine cu …teze. De luni, 6 decembrie, încep tezele. Elevii din clasele V-VIII susțin două teze, la Limba și literatura română și la Matematică. Pentru cei din liceu situația tezelor diferă de la un profil la altul și de la o filială la alta, potrivit listei publicate de Ministerul Educației.
În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ, respectiv al fiecărei formațiuni de studiu (clase), conducerea unității de învățământ stabilește, prin decizie a consiliului de administrație, calendarul desfășurării tezelor până la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar 2021 – 2022. „În primul semestru, tezele vor fi programate începând, de regulă, cu data de 6 decembrie 2021”, a stabilit ministerul.
În unitățile de învăţământ gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, precum și la clasele de nivel gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba și literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an de studiu și formă de școlarizare.
Citește și: În vecinătatea școlilor se va purta masca!
La clasa a VII-a și a VIII-a, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, pe lângă lucrările scrise menționate în lista de mai jos, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă. La fel și la liceu, la clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi moderne, indiferent de specializare/calificare profesională, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă.