Modificări importante la asigurarea obligatorie a locuinței. O lege ce prevede modificări importante la asigurarea obligatorie a locuinței (polița PAD) a fost publicată în luna mai în Monitorul Oficial și se aplică din 11 noiembrie.
O primă schimbare ce apare în această toamnă este creșterea primei de asigurare la 130 de lei. Totodată, clădirile cu bulină roșie pot fi asigurate facultativ, iar asigurarea obligatorie poate fi făcută și pe mai mulți ani.
Până acum, sumele asigurate, dar și prima de asigurare ce trebuie plătită pentru încheierea unei polițe PAD sunt exprimate în euro. Acest lucru se schimbă din 11 noiembrie, sumele fiind exprimate de atunci în lei, potrivit Legii 115/2023, care a apărut în primăvară.
În plus, prima pentru asigurarea locuințelor situate în imobile cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră ori cărămidă arsă se mărește de la 20 de euro (aproximativ 100 de lei) la 130 de lei.
Pe de altă parte, pentru asigurarea locuințelor cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/ sau chimic (întâlnite, de cele mai multe ori, în mediul rural), primele rămân cam la același nivel. Mai exact, ele sunt 50 de lei – față de 10 euro (aproximativ 50 de lei).
De asemenea, sumele asigurate sunt exprimate tot în lei, nu în euro, ca până acum – 50.000 de lei, față de 10.000 de euro, respectiv 100.000 de lei, față de 20.000 de euro (tot în funcție de materialele din care este făcută locuința).
Apoi, pentru clădirile încadrate în clasa I de risc seismic, legea prevede că, din noiembrie 2023, poate fi încheiată o asigurare facultativă. În mod obișnuit, asigurarea facultativă se putea încheia până acum numai dacă exista deja o asigurare obligatorie, însă clădirile cu risc seismic mare nu puteau fi acoperite de polița PAD înainte de a fi consolidate.
Asigurarea obligatorie se va putea emite și pentru perioade mai lungi de un an, în condițiile stabilite între asigurător și asigurat, dar numai în multiplu de 12 luni. Din moment ce nu este trecut un termen maxim, rezultă că locuințele pot fi asigurate și pe cinci sau zece ani, de exemplu, cu plata anuală a primei de asigurare.
Pentru a stimula punerea în aplicare a sancțiunilor, amenzile contravenționale pentru neasigurarea locuințelor se vor duce integral la bugetul autorităților locale din localitatea de domiciliu a contravenientului.
Potrivit Legii 260/2008, persoanele fizice și juridice riscă să fie amendate cu sume cuprinse în 100 și 500 de lei pentru lipsa poliței PAD.
Printr-un proiect de lege înregistrat la Senat în 2017, parlamentarii propun ca și furtunile să apară pe lista dezastrelor acoperite de asigurarea obligatorie. Acum, prin PAD, locuințele sunt asigurate împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok