Modificarea condițiilor de carantinare

Modificarea condițiilor de carantinare
Modificarea condițiilor de carantinare la intrarea în România și cine este exceptat de la carantinare sunt precizate în Hotărârea de Guvern emisă la sfârșitul săptămânii trecute. Modul prin care se modifică condițiile de carantinare la intrarea în România, a creat mai degrabă confuzie. 

Astfel, pentru cetățenii care sosesc din ţări ale Uniunii Europene, aflate pe lista verde sau galbenă, se aplică următoarele măsuri: fără carantină – vaccinaţii şi trecuţii prin boală (180 de zile) și nevaccinaţii care pot prezenta un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore. Nevaccinații fără test PCR vor sta în carantină 10 zile. Copiii sub 12 ani sunt exceptați de la carantină, în timp ce copiii între 12 și 16 ani trebuie să prezinte un test PCR negativ.

Citește și: Vaccinarea mobilă rapel la Vrani și Văliug

La sosirea din țări ale Uniunii Europene aflate pe lista roșie, condițiile sunt următoarele: fără carantină – vaccinaţii şi trecuţii prin boală (180 de zile), dar și copiii sub 12 ani. Persoanele nevaccinate vor primi o decizie de carantinare pentru o perioadă de 10 zile. Nu se acceptă rezultatul negativ al unui test PCR. Pentru copii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, nu se aplică regula carantinării dacă prezintă un test PCR negativ.

Reguli mai dure pentru țările non-UE

Când vine vorba despre persoanele care sosesc din țări terțe (non-UE), regulile sunt puțin mai aspre.
Exceptate de la carantină sunt doar persoanele vaccinate şi trecute prin boală (180 de zile) care prezintă, la intrarea în țară, inclusiv un test PCR negativ, nu mai vechi de 48 de ore. Persoanele vaccinate sau trecute prin boală, dar care nu pot prezenta un test PCR negativ vor fi carantinate pentru o perioadă de 5 zile. Cei care nu s-au vaccinat vor primi o decizie de carantinare pe 10 zile. În privința minorilor, regulile rămân aceleași: copiii sub 12 ani nu stau în carantină, în timp ce cei cu vârste cuprinse între 12 și 16 anu au nevoie de un test PCR negativ, efectuat în ultimele 48 de ore, pentru a fi exceptați.

Excepții de la carantinare

Hotărârea de Guvern mai prevede și o serie de excepții, care se aplică indiferent de țara din care cei menționați sosesc în România. Astfel, sunt exceptate de la carantină, indiferent de unde vin: persoanele aflate în tranzit dacă părăsesc teritoriul României în 24 de ore; persoanele care rămân pe teritoriul național mai puțin de 3 zile și prezintă un test PCR negativ (efectuat cu 72 de ore înainte dacă sosesc din țări ale UE și 48 de ore dacă vin din țări non UE); elevi/studenți dacă prezintă un test PCR negativ (efectuat cu 72 de ore înainte dacă sosesc din țări ale UE și 48 de ore dacă vin din țări non UE); conducătorii transport marfă; conducătorii transport persoane, dacă sunt vaccinați, trecuți prin boală în ultimele 180 de zile sau prezintă un test PCR negativ (efectuat cu 72 de ore înainte dacă sosesc din țări ale UE și 48 de ore dacă vin din țări non UE).

sursa: Guvernul României

Lasă un răspuns