Ministrul Marcel Vela premiază jurnaliștii reșițeni

Ministrul Marcel Vela premiază jurnaliștii reșițeni

Ministrul afacerilor de interne, Marcel Vela a fost prezent recent la Reșița, împreună cu Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor, unde acesta din  urmă a susținut o conferință de presă.

Cu această ocazie, reporterul Daiana Roşca-Cenda, de la Radio România Reșița, a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor de Interne.

În timpul gestionării situației de urgență și tot ceea ce s-a întâmplat în continuare în starea de alertă, am evaluat împreună cu colegii din minister jurnaliștii care au susținut activitatea noastră, care au prezentat mesaje de interes public și au ajutat la protejarea sănătății. În județul Caraș-Severin, colegii de la Direcția de Informare și Relații Publice, mi-au propus să ofer Diploma Ministerului Afacerilor de Interne, numită Placheta de Onoare, doamnei Daiana Roşca-Cenda, redactor la Radio România Reşiţa, cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor de Interne, pentru sprijinul constant acordat instituției noastre în îndeplinirea atribuțiilor asumate. Vă mulțumim că ați ajutat și poate ați salvat vieți, prin ceea ce ați promovat”, a spus ministrul Marcel Vela la festivitatea de premiere a jurnalistei reșițene.

Daiana Roșca-Cenda – reporter Radio România Reșița

Daiana Roșca-Cenda are 30 de ani și este de opt ani reporter la Radio România Reşiţa, fiind specializată în domeniul sănătății.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns