Ministrul Marcel Vela a premiat un jandarm cărășean

Ministrul Marcel Vela a premiat un jandarm cărășean

 Marius Săndulescu este un tânăr de 39 ani, din care 14 a îmbrăcat haina militară, fiind plutonier-adjutant în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin. Tânărul jandarm este implicat, alături de colegi, într-o mulțime de  acțiuni caritabile în județ, fie că vorbim de campania de întrajutorare a persoanelor nevoiașe, a celor infestate cu coronavirus internate în spitale sau de tradiționala donare voluntară de sânge. Marius Săndulescu a fost implicat în peste 50 de astfel de acțiuni, în care și-a ajutat semenii, la care se adaugă şi contribuţia adusă la renovarea unei secții a Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Marius Săndulescu

  Răsplata pentru faptele tânărului jandarm reșițean a venit în data de 16 iulie, cu prilejul Zilei Ministerului Afacerilor Interne, când însuși ministrul cărășean Ion Marcel Vela i-a înmânat lui Marius Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului instituției.

„Mă onorează această distincție pe care domnul ministru Ion Marcel Vela mi-a înmânat-o cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne. Este încununată astfel munca  depusă de întregul efectiv al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, a colegilor și implicit a prietenilor mei, adică a acelor oameni care care au înțeles înainte de toate că a fi jandarm înseamnă să fii mereu în slujba binelui și a cetățenilor județului. Am demonstrat încă o dată că, pe lângă îndeplinirea misiunilor pe palierul de ordine și liniște publică, noi, cei de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, suntem implicați activ și în viața socială a județului, prin acțiuni de voluntariat”, ne-a declarat, cu multă modestie, Marius Săndulescu, cel care are și calitatea de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin. O alegere care s-a dovedit extrem de  inspirată  a col. Alexandru Tobă, șefului Inspectoratului.

Filmulețul care redă premierea lui Marius făcută de Ministrul de Interne, Marcel Vela, poate fi vizualizat în linkul de mai jos.

https://www.facebook.com/marius.sandulescu.1/videos/3085161854871986/

  FLORIN ȘTIUBE

 

Lasă un răspuns