Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie Murgu: „Mă bucur enorm că am reușit să implementez acest proiect – pilot ”Masă caldă”.
La nivel național, la inițiativa PNL, aproximativ 180.000 de elevi și preșcolari din 450 de unități de învățământ vor primi o masă caldă pe zi sau un pachet alimentar motiv pentru continuarea și în acest an a programului-pilot ”Masă caldă”.
În Caraș-Severin, printre primarii liberali care au implementat acest proiect se numără și Mihai Otiman, primarul comunei Eftimie-Murgu.
„La noi în comună elevii de la Școala Gimnazială și preșcolarii de la Grădiniță beneficiază de cel de-al doilea an cu masa caldă. Mă bucur enorm că am reușit să implementez acest proiect- pilot ”Masă caldă”.
Efectele sunt mai mult decât îmbucurătoare, s-au redus drastic absenteismul și abandonul școlar, dar mai sunt și efectele de educație, copiii învață să mănânce cu lingură, cuțit și furculiță.
De asemenea, mânâncă sănătos și diversificat, trei feluri de mâncare, ceea ce înseamnă sănătate.
Așadar, acest proiect național inițiat de PNL este perfect pentru sănătatea, educația și formarea copiilor noștri. Inclusiv părinții copiilor sunt mulțumiți de beneficiile programului-pilot ”Masă caldă”.
Sunt bucuros că am reușit să introduc și comuna Eftimie Murgu în acest proiect,’’ declară primarul Mihai Otiman.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok