Microbuz școlar implicat într-un accident rutier la Carașova

Microbuz școlar implicat într-un accident rutier la Carașova

Incidentul a avut loc în această dimineața pe raza localității Carașova. O persoana ce conducea un scuter a fost acroșată de un microbuz școlar.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița și un echipaj al SAJ. Din primele informații se pare că șoferul microbuzului nu ar fi acordat prioritate persoanei ce se deplasa regulamentar pe un scuter.

„Conducătorul scuterului a suferit numeroase escoriații și o plagă la nivelul capului, acesta este în stare conștientă, i se acordă primele îngrijiri medicale de echipajele medicale și va fi transportat cu ambulanța SAJ la UPU Reșița”, potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic”.

În microbuzul școlar nu erau elevi, doar șoferul. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Citește și: Accident rutier – victima a fost descarcerată de un pompier militar cărășean aflat în timpul liber

La fața locului se află și un echipaj al IPJ Caraș-Severin care efectuează cercetări asupra cauzelor accidentului.

Lasă un răspuns