Medicul Nicolae Rambu a fost ales cetățean de onoare al orașului Anina

Medicul Nicolae Rambu a fost ales cetățean de onoare al orașului Anina

Ieri, 30 martie 2021 a avut loc o nouă ședință de Consiliu Local al orașului Anina, cu 43 de puncte pe ordinea zi, în care administrația publică locală și-a propus să soluționeze cât mai multe dintre problemele comunității. Președintele ședinței a fost Dan Danu, viceprimarul orașului Anina, iar în preambul a avut loc un moment emoționant în care medicul Nicolae Rambu a fost declarat cetățean de onoare al urbei miniere a Banatului de Munte.

”Vă spun că nu am dormit azi-noapte din cauza emoțiilor, care și acum mă copleșesc. Mă simt onorat, mândru și bucuros, probabil este și o încununare a muncii mele de peste 30 de ani! Mi-am derulat în minte toată activitatea mea desfășurată în acest oraș, în care nici mie nu mi-a venit să cred că am stat atâta timp aici! Vă spun în premieră, un lucru pe care nu l-am spus nici familiei mele. După desființarea Spitalului Orășenesc, puteam să lucrez la Caransebeș, la Reșița sau la Timișoara, am refuzat toate ofertele și am ales să rămân la Anina! Toți prietenii mi-au spus că nu sunt normal la cap. Da, așa este, îmi iubesc prea mult meseria și după 30 de ani am ales să continui aici! Nimic nu este întâmplător în viață și adolescent fiind, am venit în zonă cu un prieten de al meu consătean în vizită în zona asta, Oravița, Anina! Îmi amintesc de aleea cu castani cum i-am spus eu, eram clasa a 7-a și am spus că este un oraș minier unde simțeam că voi ajunge, pentru că niciodată nu știi unde vei ajunge să lucrezi. Am intrat apoi la Facultate și am venit la Mărghitaș, am avut un sentiment similar ca cel de adolescent și iată-mă ajuns aici la Anina. M-am atașat în primul rând de oameni la Anina, de locurile astea care sunt extraordinare și pot spune că am stat numai în spital, că acolo am locuit. Vă asigur că oriunde merg prin țară și prin lumea asta, voi promova valorile umane ale orașului. Vă mulțumesc tuturor pentru că nu puteam să reușesc fără ajutorul colectivului meu, al Primăriei, al minei, al comunității… O colegă de la Oțelu Roșu, după postările mele îmi tot spunea: «Nicule, Anina este sufletul…». Este, a fost și va rămâne…”, a precizat Nicolae Rambu, noul cetățean de onoare al orașului Anina.

În încheiere, reputatul medic a solicitat celor prezenți să soluționeze cu celeritate problemele comunității din Anina: „Să ne lăsăm haina politică la ușă. Sunt atâtea decizii de luat pentru comunitate și sunt convins că așa va fi…”
La finalul discursului, primarul Gheorghe Românu l-a felicitat și i-a înmânat distinsului medic titlul de cetățean de onoare al orașului Anina, ca o recunoaștere a întregii activități depuse de Nicolae Rambu în slujba comunității.
Din păcate, apelul făcut de proaspătul cetățean de onoare al orașului nu avea să fie onorat de-a lungul ședinței de consilierii locali PSD, acest moment festiv fiind unicul din toată ședința de ieri când a fost unanimitate în CL Anina. Și s-au discutat multe situații legate de doleanțele cetățenilor din Anina!
FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns