Măsuri pentru protecția temporară a animalelor aflate într-o situație de pericol – ordinul de plasare a animalului în adăpost
Potrivit noilor reglementări prevăzute de OUG 175/2020, pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, polițistului i se conferă un instrument administrativ de plasare a animalului în adăpost, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva acestuia.
De asemenea, se instituie dreptul polițiștilor de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații sunt săvârșite infracțiuni flagrante împotriva animalelor.
Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.
Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:
a) animal care a fost rănit sau schingiuit;
b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;
c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;
d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;
e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;
f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.
„Ordinul de plasare a animalului în adăpost se semnează în mod obligatoriu de către polițistul care îl emite și se comunică entității responsabile cu prestarea serviciului de adăpostire a animalelor, precum și deținătorului animalului, dacă acesta este cunoscut. Ordinul de plasare a animalului în adăpost poate fi contestat de deținătorul animalului în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554 din 2004, cu modificările și completările ulterioare”, ne-a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
sursa text: Comunicat IPJ Caraș-Severin
FLORIN ȘTIUBE