Marius Voineag: „Justiția reprezintă un serviciu public crucial pentru buna funcționare a societății”
Cu ocazia Zilei Justiției, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, dl. Marius I. Voineag, transmite mesajul său de respect, apreciere și încredere pentru colegii magistrați, personalul auxiliar din instanțe și parchete, reprezentanții profesiilor liberale și cei ai altor autorități ale statului.
„Cu ocazia acestei zile, trebuie să ne aducem aminte că Justiția reprezintă un serviciu public crucial pentru buna funcționare a societății. De cele mai multe ori, Justiția este ultima barieră în calea nedreptății. Acest rol central într-o societate liberă și democratică vine și cu o mare responsabilitate: înfăptuirea justiției nu se realizează ”chiar de-ar fi să piară lumea”, ci tocmai pentru a salva societatea de anarhie și dezastru. Puterea legii înlocuiește legea puterii și asigură echitate și dreptate pentru toți.
În acest context, tema combaterii corupției rămâne la fel de actuală ca în oricare altă perioadă pentru că românii sunt perfect conștienți de faptul că fiecare act de corupție înseamnă risipirea resurselor publice, bani mai puțini pentru educație, sănătate sau apărare și, în ultimă instanță, oportunități ratate pentru țara noastră și, mai ales, un viitor mai nesigur pentru generațiile viitoare.
Direcția Națională Anticorupție există deja de 20 de ani, perioadă de timp în care instituția, dar și societatea românească în ansamblu, au continuat să evolueze și să se maturizeze. Chiar dacă mai sunt mulți pași de făcut, DNA își poate îndeplini misiunea printr-o abordare strategică a fenomenului corupției, menținerea unor standarde ridicate de calitate a muncii și consolidarea resurselor de care dispune.
Din aceste motive, cea mai importantă modificare de strategie a instituției este concentrarea pe creșterea efectivă a recuperării produsului infracțional pentru a amplifica efectul descurajant al muncii noastre.
Citește și: Doi notari trimiși în judecată de către DNA! Pentru emiterea în fals a 20 certificate de moștenitor!
Prin efortul fiecărui om din DNA (procurorii, polițiștii, specialiștii, grefierii, etc.), instituția va deveni mult mai puternică. Rolul nostru în ansamblul sistemului judiciar ne oferă oportunitatea de a avea o contribuție decisivă la dezvoltarea societății românești și la atingerea potențialului real pe care îl avem ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO.
Cu ocazia Zilei Justiției, le urez tuturor colegilor „La mulți ani!” și le mulțumesc pentru efortul și dăruirea cu care își îndeplinesc rolul extrem de important în arhitectura puterilor statului român.”, a declarat procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, dl. Marius I. Voineag.