Marcel Vela promovează Banatul Montan!

Banatul Montan are o șansă unică de a deveni destinația turistică a anului 2021. Pe 4 septembrie se va anunța câștigătorul, iar rețelele sociale „fierb” de îndemnuri pentru a cuceri acest titlu. Acestea vin inclusiv de la senatorul Marcel Vela.

Banatul de Munte concurează pentru obținerea acestui titlu, alături de alte două zone turistice Delta Dunării, Țara Maramureșului și trei localități;  Oradea, Iași și Brăila. Duminică, 29 august, la ora 17.00, este termenul limită pentru a vota destinația anului.

Președintele PNL CS, senatorul Marcel Vela, se numără printre susținătorii Banatului Montan și a postat un îndemn pe rețelele sociale, alături de câteva argumente solide.

Este foarte important ca Banatul Montan să fie pe primul loc, din următoarele motive:

  • Are cel mai mare potențial turistic diversificat din țară (parcuri naționale, Dunăre, trasee turistice spectaculoase, băi termale, zone unice în România dedicate sporturilor de iarnă, monumente ale naturii clasificate și recunoscute la nivel internațional).
  • Locul 1 – va fi un argument serios pentru investiții, proiecte și programe de finanțare în turismul din toate zonele județului nostru.
  • Locul 1 – va însemna o publicitate foarte mare care va atrage cât mai mulți turiști români și străini pentru a vizita Caraș-Severinul, Elveția României!

Pentru fiecare dintre noi acest vot este o dovadă de patriotism local, prin care promovăm împreună aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Vă rog să votați, apoi să vă invitați și prietenii să distribuie linkul de mai jos, votând Banatul Montan!

Cei care nu au apucat să voteze o mai pot face până duminică seara AICI!

Printre cei care îndeamnă cărășenii să voteze Banatul de Munte se numără și deputații PNL Caraș-Severin, Jaro Marșalic și Dumitru Rujan.

Citește și: Marcel Vela: „Caraș-Severinul plânge…”

Lasă un răspuns