Marcel Vela: „Îmi voi face în continuare datoria cu dragoste față de oameni și de țară, oricând și oriunde!”
Marcel Vela este candidatul PNL Caraș-Severin pentru funcția de senator în Parlamentul României la alegerile Parlamentare din 6 decembrie 2020, fiind politicianul cărășean care a crescut frumos în cei 30 de ani de activitate în care nu a fost nici o secundă traseist politic și a crezut de la bun început în doctrina liberală pe care a slujit-o cu multă credință și modestie.
Președintele PNL Caraș-Severin este un exemplu pentru toți politicienii și nu numai, pentru că Marcel Vela a performat indiferent dacă este să vorbim de formarea unei filiale PNL județene foarte puternice, activă și apreciată la nivel național, de performanțele obținute ca primar al municipiului Caransebeș, de prefect al județului Caraș-Severin, de senator al circumscripției electorale cărășene sau mai nou ca ministru al cabinetului Orban.
Recent, pe propia pagină de socializare, președintele PNL Caraș-Severin și totodată ministrul afacerilor interne a făcut un remember emoționant pentru locuitorii Banatului de Munte, pe care i-a reprezentat cu cinste și mândrie oriunde s-a aflat.
“M-am înscris în Partidul Național Liberal și în Alianța Civică în 1990.
Este adevărat că eram oarecum contra curentului, dar credeam cu sinceritate și devotament în forța liberală. Am început de jos, în partid, am crescut în același timp cu el și am reușit să formez în județ o filială puternică, cu un număr mare de primari și consilieri aleși, liberali.
Am vrut întotdeauna ce este mai bun atât pentru Caransebeș, orașul unde am fost primar 12 ani, cât și pentru județul meu, Caraș-Severin, ca prefect, senator sau ministru.
În calitate de Prefect al județului Caraș-Severin, am luptat contra braconajului și contrabandei de pe Clisura Dunării, am gestionat situații de urgență complicate și am organizat alegeri transparente, corecte și democratice. Am deschis Prefectura pentru cetățeni și am înființat Oficiile prefecturale de la Oravița și Caransebeș.
Dezvoltarea Municipiului Caransebeș în cele trei mandate, locurile noi de muncă și aprecierile primite pentru un oraș trist care s-a transformat într-un oraș modern sunt dovada concretă a faptului că împreună cu toți caransebeșenii am reușit atunci să facem o Lume mai bună.
Cu voturile și încrederea cărășenilor am ajuns în Parlamentul României, ca Senator în Circumscripția 11 Caraș-Severin.
Am avut și aici o activitate susținută, fie ca secretar al Senatului României ori ca Președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, contribuind la decizii importante pentru România.
Aș putea enumera doar câteva dintre demersurile mele din Parlament și, chiar dacă sunt doar niște cifre, ele însumează multă muncă, implicare, atitudine și respectarea jurământului depus de către senatorul liberal din Banatul de Munte:
– 310 luări de cuvânt în plen;
– 38 inițiative legislative;
– 35 declarații politice;
– 27 întrebări;
– 8 interpelări;
– 8 interpelări adresate Prim-ministrului;
– 15 moțiuni depuse ș.a.
Ca Ministru al Afacerilor Interne din luna noiembrie 2019, am desecretizat Dosarul 10 August și am organizat trei rânduri de alegeri: prezidențiale, locale și acum parlamentare.
Am dotat cu echipament și tehnică de intervenție toate structurile operative ale ministerului (7.082 autospeciale, am înlocuit 25.000 de pistoale vechi, am cumpărat pentru protecție și 7.513 de veste antiglonț, antiîjunghiere, maiouri, căști, scuturi și multe alte lucruri la fel de importante). Acum, suntem în faza de evaluare pentru achiziția primelor 6 elicoptere mari (3 de uscat și 3 de intervenție maritimă) care vor intra în dotarea MAI.
Am înființat Poliția Siguranță Școlară și Poliția Animalelor, am început războiul cu interlopii și grupările de crimă organizată, am gestionat problemele cauzate de inundații cu promptitudine și eficiență.
Starea de Urgență generată de infecțiile cu noul Coronavirus a fost cea mai mare provocare pentru mine. Niciun ministru de interne nu a mai avut de înfruntat o asemenea situație. Nu au fost proceduri de acțiune și nici manuale de bune practici.
Cred că am reușit să demonstrăm că, deși am pornit cu stocuri 0 (zero), am luat cele mai bune măsuri, iar la finalul Stării de Urgență România avea printre cele mai puține cazuri de îmbolnăviri la 100.000 de locuitori din Europa.
Cu ajutorul tuturor românilor, cei care au fost eroii acelor zile de mobilizare națională, am înfruntat cu succes noul Coronavirus și chiar am oferit sprijin și altor state în combaterea pandemiei, precum Italia, Moldova, Spania, Lituania, Macedonia de Nord și Muntenegru, primind aprecierile partenerilor internaționali.
Activitatea depusă în aceste funcții o vor judeca românii și istoria, atunci când lucrurile se vor mai așeza. Sunt prea recente pentru a povesti acum, când sunt încă în mijlocul lor, despre aceste lucruri pe care, vă recunosc cu toată sinceritatea, nu le consider deloc simple, dar vă asigur că îmi dau toată silința pentru a pune umărul să ieșim din acest impas care a cuprins omenirea!
Nu știu deocamdată ce îmi rezervă viitorul, pentru că acesta depinde de toți compatrioții care vor veni să voteze în 6 decembrie pentru Dezvoltarea României.
Ceea ce vă pot însă promite, este că eu îmi voi face în continuare datoria cu dragoste față de oameni și de țară, oricând și oriunde!
Dumnezeu să binecuvânteze România!” – Marcel Vela, Senator și președintele PNL Filiala Caraș-Severin