În ședința comună a Senatului și Canera Deputaților de ieri, 17 februarie, a fost dezbătută și votată constituirea delegațiilor Parlamentului României la organizațiile parlamentare europene și internaționale. Președintele PNL filiala Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela, a fost nominalizat și ales pentru ocuparea funcției de Președinte al Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol (JPSG). Aceasta este organizația europeană de combatere a criminalității la nivel european, cu sediul la Haga (Olanda).
Marcel Vela a transmis și un mesaj public pe propria pagină de socializare în care a mulțumit tuturor celor care l-au susținut și încurajat și le-a cerut compatrioților să aibe încredere în Poliția Română care este una apreciată la nivel european și internațional.
„Dragi prieteni,
Foarte mulți dintre dumneavoastră m-ați întrebat despre activitatea mea din Senat.
Am spus-o mereu și o voi susține toată viața: funcțiile sunt trecătoare, asemenea timpului.
Întotdeauna am susținut faptul că acestea sunt bune doar atât cât pot susține cauzele binelui. Dincolo de asta…ele sunt doar simple funcții.
Ceea ce nu este trecător și rămâne pentru eternitate este binele și realizările pe care le lași în urmă.
Astăzi (nr. 17 februarie), în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului a fost dezbătută și votată constituirea delegațiilor Parlamentului României la organizațiile parlamentare europene și internaționale.
Pe această cale doresc să mulțumesc colegilor liberali care m-au nominalizat și susținut pentru ocuparea funcției de Președinte al Grupului mixt de control parlamentar specializat al Europol (JPSG).
Europol este organizația de combatere a criminalității la nivel european, cu sediul la Haga (Olanda), responsabilitatea acesteia fiind aceea de a prelua sarcinile poliției naționale din fiecare stat european, în caz că activitatea criminală depășește limita granițelor naționale.
Pentru combaterea infracționalității legate de terorism, violență internațională, criminalitate organizată și trafic de droguri se derulează activități de colaborare, flux informațional permanent despre fenomenul criminogen și management integrat al operațiunilor specifice.
Este nevoie de o activitate permanentă de cooperare cu toți partenerii interni și externi, inclusiv Interpol, astfel încât să avem toleranță ZERO față de infracționalitatea globalizată și, împreună, să facem o Lume mai bună!
Vă asigur că avem o Poliție apreciată la nivel european și internațional, iar Ministerul Afacerilor Interne este o instituție de elită a României pe care trebuie să o susținem și să o respectăm.
Vă mulțumesc pentru mesajele frumoase cu privire la această nominalizare și pentru toată susținerea dumneavoastră!
Servim Patria!
Dumnezeu să binecuvânteze România!” -Marcel Vela – senator de Caraș-Severin