Manager interimar SJU Reșița, dr. Cosmin Librimir: Spitalul este pentru pacienți și atenția mea va fi acordată pacientului!
O sâmbătă seara la Spitalul de Urgență Reșița este pentru cel care merge la UPU o situație aparte… pentru colectivul medical de gardă este o zi de muncă normală. Cazuri diferite, oameni speriați sau însoțitori alarmați de situația celor dragi. Totul se întâmplă într-un ritm bine definit. Dealtfel o situație devenită obișnuință pentru personalul medical.
Într-o astfel de sâmbătă, am ajuns la UPU printre două furtuni de vară… O atmosferă calmă, în ciuda numărului mare de persoane care necesitau îngrijire medicală.
‘’Acum este bine comparativ cu perioada valului de covid din toamna trecută. Am trăit niște momente pe care nu le voi uita niciodată. Nici nu știu cum am avut puterea să rezistăm’’, mi-a mărturisit o asistentă, când mă pregătea pentru evaluarea medicală. Mi-a zâmbit cu amabilitate și am văzut cum evaluează cu privirea pe ceilalți bolnavi. Liniște, totuși, oamenii așteptau civilizat să fie văzuți de medicii de gardă.
În timp ce încercam să mă obișnuiesc cu atmosfera, i-am văzut pe medicii de gardă: dr. Emil Bunda și dr. Cosmin Librimir, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Recunosc, am simțit un sentiment de siguranță. Asta pe lângă faptul că doamnele asistente mi s-au părut foarte atente cu noi, cei care petreceam seara de sâmbătă în Unitatea de Primiri Urgențe.
Știind că este foarte implicat și ocupat, am încercat să aflu de la managerul interimar, Cosmin Librimir, cum evaluează noua postură a domniei sale:
Domnule doctor, domnule manager sunteți de gardă în weekend, cum este în primul rând situația într-o seară de sâmbătă?
Cosmin Librimir: Lucrăm de azi dimineață, suntem pe baricade. Nu putem să spunem că avem multe clipe de răgaz, dar ne facem treaba cum trebuie, și eu și colegul meu, dr. Emil Bunda.
O gardă foarte bună. Totuși, spuneți-mi cum este de gardă la‚ „Cabinetul 1’’, cred că acolo este mult mai greu…
Cosmin Librimir: Da, din păcate așa este. Mă așteptam, dealtfel. Este mult mai obositoare o zi normală față de o tură în UPU. Am ajuns să plec și la ora 20:00 și la 22:00 sau la ora 1:00 noaptea… Eu încerc să mișc cât pot de repede lucrurile pentru a redresa anumite probleme. Din păcate sunt destul de multe, unele apar pe neașteptate, dar încă rezist și sper să fie de bun augur.
La anul pe vremea aceasta veți fi mai optimist ca manager?
Cosmin Librimir: Sigur că da! Sigur! Nici nu se pune problema.
Când intrați cu noua echipă în teren?
Cosmin Librimir: În principiu, spre sfârșitul lunii. Am toată speranța și convingerea că o să aducem încet, încet cu pași mici spre calea cea bună acest spital. Din păcate, au fost tot felul de dispute cu ghilimelele de rigoare, care n-au fost benefice deloc. Tot din păcate, în timpul acestor dispute toată lumea a uitat de un lucru simplu: Spitalul este pentru pacienți. Și atenția mea este îndreptată asupra pacientului!
După vizita la UPU am plecat spre casă cu sufletul mai linștit. Ploaia se potolise… Lăsam în urma mea niște oameni care luptă pentru viața noastră și plecam cu sentimentul că da, Spitalul este pentru pacienți, după cum mi-a mărturisit, în cel mai inedit interviu făcut de mine, medicul și managerul interimar- Cosmin Librimir!
Nota redacției:
Medicul primar Cosmin Librimir și totodată manager interimar la Spitalul Judeţean De Urgenta Reşiţa, este și asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş, Timişoara.
A fost în linia întâi în timpul pandemiei de COVID-19, a organizat circuitele sanitare şi a reuşit cu sprijinul Consiliului Judeţean să achiziţioneze pentru spital aparatură medicală de ultimă generaţie, extrem de necesară în lupta cu acest virus.
De asemenea, medicul Cosmin Librimir a activat şi în cadrul compartimentelor de Interne, Cardiologie şi Nefrologie. Deține un Certificat de Absolvire al Programului de pregătire în vederea atestatului în „Managementul Serviciilor de Sănătate” și Certificat de Absolvire al Programului de pregătire în vederea cursului de formare în „Elaborarea ghidurilor si protocoalelor de buna practică, elemente de promovare a formelor de organizare si eficientizare a muncii, asigurarea sănătății si securității la locul de muncă.”
Este un spirit devotat principiilor, un profesionist pentru care recuperarea și sănătatea celor care trec pragul Spitalului de Urgență Reșița, contează cu adevărat!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok