Mamă minoră de 15 ani a plecat de acasă, cu fiul abia născut de o lună!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unei tinere de 15 ani, plecată voluntar de la domiciliul din municipiul Reșița, în cursul serii de ieri.

Azi-noapte, 30 iulie, în jurul orei 23.20, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată de către o femeie despre faptul că fiica acesteia, TRUICAN CRISTIANA-VIORICA, de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, împreună cu fiul minor în vârstă de o lună, iar până în prezent nu s-au mai întors.

Semnalmentele tinerei mame sunt înălțime 1,60 m, greutate 56 kg, păr șaten, lung, ochi albaștri.

foto IPJ CS – Truican Cristiana

„Cei care pot furniza informații cu privire la persoana dispărută sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic de urgență 112”, ne-a transmis, Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului  de Poliție Județean Caraș-Severin.

Upgrade, 31 iulie , ora 20.43

În cursul zilei de astăzi, 31 iulie, minora Truican Cristiana Viorica a fost găsită de polițiști, în Reșița, împreună cu copilul acesteia, în vârstă de o lună.

Pe timpul cât nu s-au aflat la domiciliu, nici minora, nici bebelușul nu au fost victimele vreunei infracțiuni.

Minora a fost preluată de familie, iar polițiștii efectuează în continuare verificări în acest caz, urmând a fi informată Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, cu privire la situația acestei minore.

„Mulțumim presei pentru mediatizare, acest aspect fiind foarte util în astfel de cazuri”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Caraș-Severin.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns