Mama managerului echipei ACS Progresul Ezeriș a decedat în urma unui accident auto!

Mama managerului echipei ACS Progresul Ezeriș a decedat în urma unui accident auto!

Azi-noapte, în jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că la ieșire din Caransebeș spre Buchin, un autoturism a lovit un pieton.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, din primele cercetări constatând faptul că în timp ce o femeie de 52 de ani din comuna Ezeriș s-ar fi angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism care circula din direcția Orșova – Caransebeș, condus de un bărbat de 42 de ani, din Iablanița.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.

„În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost preluată de un echipaj al Ambulanței și transportată la spital, unde a decedat ulterior”, se precizează în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, inspector principal, Alina Boeru.

foto arhivă

Din verificările ulterioare ale Gazetei de Caraș-Severin a reieșit faptul că victima este Mărioara Udrea, mama managerului ACS Progresul Ezeriș, Petru Udrea.

Dumnezeu să-o odihnească-n pace!

Lasă un răspuns