Majorările salariale pentru bugetari sunt oficiale
Majorările salariale pentru bugetari sunt oficiale. De luna asta, toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile din grilele prevăzute pentru 2022 vor beneficia de mici majorări, potrivit unei ordonanțe publicate luni în Monitorul oficial.
OUG 115/2022, publicată în Monitorul oficial nr. 844, ce conține modificări la salarizarea bugetară; vine să acorde, practic, pentru toți bugetarii care n-au ajuns încă la salariile din grilele Legii salarizării bugetare stabilite pentru 2022; o pătrime din diferența între salariul din grilă și salariul actual.
Majorările se acordă începând cu salariul pe luna august.
„În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 lei la angajat şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin. Iar, în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022, mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo”, a afirmat, acum câteva zile, Marius Budăi, ministrul muncii, după ce măsurile au fost adoptate de Guvern, precizând că impactul bugetar este în jur de două miliarde lei.
„Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021.
Citește și :2,16% este rata șomajului în Banatul de Munte!
Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale și pentru personalul care avansează în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna iulie 2022”, prevede, mai exact, OUG 115/2022.
În fine, aceste majorări trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal aprobate prin buget.