Mâine începe ”Bacul”!

Mâine începe ”Bacul”!

Luni va avea loc prima probă de Bacalaureat – proba scrisă la Limba și literatura română. Candidații vor fi triați epidemiologic și trebuie să ajungă în clasa de examinare cel mai târziu la ora 8.30. Examenul va începe la ora 9,00 și durează 3 ore.

În 2020, probele de Bacalaureat vor avea loc în intervalul 22-25 iunie, fiind programate astfel:

22 iunie – proba scrisă la Limba și literatura română;

23 iunie – proba scrisă la Limba și literatura maternă;

24 iunie – proba obligatorie a profilului (scrisă);

25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării (proba scrisă).

Pe 30 iunie, până la ora 12, vor fi afișate rezultatele, urmând ca în intervalul orar 16-20 să fie depuse contestațiile. Contestațiile vor putea fi depuse și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8 -12.

În perioada 1-4 iulie vor fi rezolvate contestațiile pentru ca pe 5 iulie să fie afișate rezultatele finale.

Condițiile pentru promovarea examenelor au fost publicate de Ministerul Educației. Este vorba de trei cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ. Astfel, candidatul trebuie:

 – să aibă echivalate, recunoscute sau să fi susținut toate examenele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; – să dea toate examenele scrise și să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

 – să obțină media 6 (cel puțin) la probele scrise.

La nivelul județului Caraș-Severin au fost stabilite 16 centre de examen pentru cei 2160 de elevi existenți în clasele a XII-a zi și a XIII-a seral.  Luni, 22 iunie, pentru proba la disciplina Limba și literatura română, s-au înscris 1874 de candidați, diferența fiind reprezentată de candidații din promoțiile anterioare, care au această probă recunoscută, conform reglementărilor metodologice in vigoare.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție sau de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat în etapa specială.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Reamintim că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție:

  • la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
  • vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
  • se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;
  • în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
  • intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
  • existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;
  •  în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt;
  •  pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

Toate aceste informații publice ne-au fost transmise de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, prin amabilitatea purtătorului de cuvânt, Inspector Școlar, prof. Ioan Chiosa.

Lasă un răspuns