Lupac a spart gheața! A învins un brand la scor de neprezentare!
Reprezentanta AJF Caraș-Severin, AFC Voința Lupac s-a calificat în liga a III-a, după o victorie la scor în fața satelitului Universității Craiova.
AFC Voinţa Lupac – Universitatea 2 Craiova 3-0 (2-0)
Data: 23 mai 2021; Ora: 17:30; Stadion: Voinţa (Lupac – Caraş Severin).
Arbitri: Gornic Alexandru Dan (Arad) – Corb Ioan Alexandru (Satu Mare, Lakatos Rares (Oradea)
Observator de arbitri: Ciotlăuș Sorin (Deva)
Delegat de joc FRF: Rădulescu Ioan (Târgu Jiu).
Au marcat: 1-0: ONCICĂ (33); 2-0: NICOLA (39): 3-0: RUSNAC (90+2).
Golurile calificării în liga a III-a …
1-0: Oncică a deschis scorul cu un șut fără preluare de la 20 de metri zona centrală, în dreapta portarului. Faza golului a venit după un aut de pe flancul drept și o centrare a lui Avramovici. 2-0: Golul prin care elevii lui Boșco Vișatovici au preluat conducerea și la general, a venit după o centrare a lui Marcu Vichente de pe partea stângă și așezarea lui Avramovici. Mijlocașul Nicola a înscris cu un șut pe jos la rădăcina barei din stânga portarului oltean; 3-0: Rusnac a înschis tabela în minutele de prelungire, cu un șut la colțul lung de la marginea careului mic lateral, după un aut executat perfect de către Ciurea pe poziție viitoare în careu!
AFC Voința Lupac (antrenor Boșco Vișatovici): Petruț – Cărăușu (Ciurea), Bărbulescu, Cheda (Zamfir) , V. Marcu – Nicola (Rusnac), Ilaș, Lupu, Oncică – Avramovici, Popa.
Au spart gheața în fața unui dream team
Elevii lui Boșco Vișatovici și-au câștigat dreptul de a evolua în liga a III-a, după ce au controlat cap-coadă partida retur de la Lupac în fața Universității Craiova. Echipa pregătită de către Mugur Gușatu a venit la Lupac în postura de divizionară a ligii a 3-a, fiind în fapt echipa satelit a echipei de primă ligă! Este încununarea a câtorva ani de muncă asiduă și de alte meciuri de promovare ratate în dauna altor dream teamuri ca Politehnica Timișoara sau FC Hunedoara. De data aceasta, Voința Lupac a învins și a făcut-o cu eficiență în fața unei echipe care a jucat fotbal!
Zuza: „Am scris o pagină de istorie!”
Marian Zuza (președinte Voința Lupac) a spus după meci: „În sfânta zi de duminică am scris o pagină de istorie la Voința Lupac. Felicit jucătorii în primul rând, pentru dăruirea fizică cât și cea morală. Am demonstrat încă odată că suntem un grup unit. Am reușit să spargem gheața care s-a pus multă vreme înaintrea noastră în atingerea obiectivului nostru dintotdeauna. Acela de a promova în liga a III-a. Vreau să le mulțumim în mod deosebit jucătorilor Lupu și Ilaș care au pus umărul decisiv la reușita proiectului nostru. Ne-am atins obiectivul de la evolua din toamnă în liga a III-a. Îi mulțumim d-lui primar Marian Vlasici care ne-a susșinut mereu și atunci când ne-a fost foarte greu și nu ne-am realizat ceea ce ne-am propus! Mai mult, dl. Vlasici a contribuit la organizarea ireproșabilă a partidei. Îl felicit și pe antrenorul Boșco Vișatovici care a demonstrat că este un antrenor de succes! Îi dorim succese pe linie și în liga a III-a! Vreau să-i mulțumesc și AJF-ului Caraș-Severin, care ne-au susținut și încurajat mereu în frunte cu președintele Viorel Lolea. Le multumesc susținătorilor și spectatorilor care au venit să se încurajeze la meciul decisiv. Fiecare verigă care a alcătuit lanțul performanței și-a făcut treaba. Au tras toți împreună ca unul și ne-am atins obiectivul dorit.”