Lucian Dobre: „Fotbalul nu a rămas nicio secundă în urmă… El a avansat… Noi, antrenorii am rămas în urmă!”

Lucian Mihail Dobre are 42 de ani, este născut la Reșița și este un fost jucător de fotbal care a jucat la CSM Reșița, Astra Ploiești, Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova, Zimbru Chișinău, Spartak Nalchik, Tavriya Simferopol, Iskra-Stal Ribniţa, Dacia Chişinău, FC Farul Constanţa și Muncitorul Reșița. Are 143 de meciuri în prima ligă din România și 115 meciuri în Divizia Națională a Moldovei, două partide jucate în UEFA Cup Zimbru Chișinău și un meci în Champions League cu Dacia Chișinău.

Este absolvent al Școlii Federale de Antrenori și antrenor licență A UEFA. Este fondatorul Școlii de Fotbal Mundo Reșița și la nivel de seniori a pregătit echipele AS Semenicul Văliug, CSM Reșița, CS Muncitorul Reșița și acum ACS Progresul Ezeriș.

Rep.: Lucian, ai creat academia de fotbal Mundo la Reșița în urmă cu cinci ani, când nimeni nu credea în visul tău!

L.D.: Era visul meu de a crea o școală de fotbal, nu este momentan o academie, îmi doresc asta, să ajungem ca Mundo Reșița să fie recunoscută ca academie de fotbal. La început, nu toată lumea credea în visul meu, erau mai multe echipe de copii în Reșița, numai că toate proiectele mari încep de la un vis, o dorință, un țel. Acum țelul meu este ca Școala de Fotbal Mundo să fie recunoscută pe plan național și internațional și sunt convins că împreună cu colegii mei vom reuși acest lucru.

Rep.: Mundo Reșița a luat naștere la Reșița și s-a dezvoltat în timp. Acum are filiale la Măureni, Teregova, Bocșa. Câți copii sunt acum la Mundo și de ce un părinte ar alege să-și inițieze copilul la Mundo?

L.D.: Da, am început la Reșița și la începutul anului, înainte de pandemie, am avut în proiect deschiderea a două filiale la Herculane și Oravița. Pandemia a oprit momentat deschiderea celor două filiale, dar noi ne dorim să ne dezvoltăm. Avem în jur de 120-140 de copii la Mundo Reșița, pentru că există o fluctuație legată de aceste vremuri generate de pandemie și există o teamă a părinților.

De ce un părinte să-și aducă copilul la Mundo?! În primul rând pentru că filozofia și metodologia școlii Mundo este de a investi în om și mai apoi în fotbalist, noi ne dorim să fim o extensie a educației copilului de la școală și din familie. Recomand părinților ca înainte să implice copilul la fotbal sau chiar acțiuni la școală să se intereseze despre valorile morale ale antrenorului sau profesorului. Acesta poate fi foarte bine pregătit profesonal, dar din punct psihopedagocic nu are calitățile necesare, atunci acelui copil îi va fi foarte greu să învețe de la acel profesor. Studiile de specialitate spun că plăcerea este sentimentul care duce cel mai bine la învățare.

Rep.: De ce se spune că Lucian Dobre este un vizonar în fotbalul juvenil?

L.D.: (se amuză): Nu știu asta, cine spune asta?! Totul pleacă de la faptul că noi avem o altă metodologie, aceea de dezvoltare a stilului de joc individual al fiecărui jucător, copil, care trebuie să-și creeze un stil al lui propriu. Noi, după ce identificăm acest stil, venim și dezvoltăm acest stil și venim și îl îmbunătățim pentru ca acel copil să ajungă la fotbalul de performanță, care înseamnă pentru mine liga a I-a în România și alte campionate puternice ale Europei și nu numai. Nu discutăm despre ligile inferioare din România, pe care eu le consider că sunt ligi semi-profesioniste, acolo unde amatorismul domină autoritar în dauna profesionalismului!

Rep.: Sunt foarte mulți jucători seniori care-și doresc să lucreze cu Lucian Dobre, pentru că le insuflă o mentalitate de învingător! Așa a fost la CSM Reșița, așa este acum la Ezeriș!

L.D.: (râde): Nu știu câți își doresc să lucreze cu mine, dumneavoastră știți mai bine! Băieții trebuie să înțeleagă că este corelarea vieții cu sportul! Principiile pe care le abordăm noi Mundo la sport sunt aceleeași cu cele cu care fiecare abordează în viața cotidiană și trebuie să fie și valori. Și o bandă de hoți are principii, dar nu are valori morale legate de onestitate, corectitudine și fair-play. Sunt valori pe care le insuflu băieților, care să știți că sunt inteligenți și înțeleg asta.

Rep.: Fotbalul cărășean a rămas în urmă! S-a demonstrat la revenirea Școlarului în liga a III-a în urmă cu ani buni că o echipă formată exclusiv din jucători localnici nu poate depăși locul 8 și asta în eșalonul trei, indiferent de antrenor, evident și el cărășean. Ați optat acum pentru Ezeriș…

L.D.: Fotbalul nu a rămas nicio secundă în urmă… El a avansat… Noi, antrenorii am rămas în urmă, într-o lume în care poți face operații chirurgicale în lume doar apăsând pe un buton! Sunt modernizate tot felul de activități, iar în Caraș-Severin care a fost o pepinieră care a dat trei – patru căpitani de națională, nu mai scoate fotbaliști de vreo 15 ani!! Trebuie strânși toți antrenorii la o masă și să ne întrebăm de ce am ajuns aici? Noi mergem la război cu tunuri, când adversarii folosesc deja lasere! Acuz total antrenorii de la copii și juniorii de lipsă de implicare, de lipsă de studiu individual, de lipsă de psihopedagogie și acest stigmat al județului de a numai produce fotbaliști est epurtat de antrenorii de la acest nivel.

Rep.: Adunarea Generală a AJF v-a mandat să fiți președintele Comisiei Tehnice… V-ați perfecționat continuuu, în cinci ani ați luat licența A!

L.D.: Eu acum cinci ani nu aveam nici o licență. Îmi doresc licența PRO, la care nu am accesat din motive de pademie! La Comisie vor fi cursuri de perfecționare și trebuie să fie dorință de progresare. Ne vom deplasa inclusiv în teritoriu, vom preda linii directoare a ale antrenamentelor moderne car se fac la nivel de copii și juniori. Mundo a mers în teren, în județ să caute copii talentați. Valeriu Nicolae este colaborator al SFA, motivator și l-am întebat ceea ce trebuie să fac ca să devin cel mai bun antrenor din lume! I-a plăcut ideea, m-a întrebat câte cărți de fotbal am citit. Am răspuns că vreo 7, iar dumnealui a spus doar atât: ”Cum, doar atâtea din 100.000?” Atunci mi-am dat seama la cel nivel sunt și că trebuie să investesc mult mai mult în pregătirea mea!

Rep.: Ați acceptat să deveniți antrenorul Ezerișului!

L.D.: Îi cunoșteam pe mulți dintre jucători de la Centru de copii de la CSM Reșița sau din alte ocazii. Un grup care-mi place, au toți jucătorii un caracter deosebit, au înțeles ce-mi doresc de la ei, lucrul bine făcut, ca să folosesc un concept la modă din politică, nu unul pe principiul „merge și așa”. Dacă vrem să progresăm, să alocăm o perioadă mai multă perioadă. Înțelegerea mea cu Ezeriș, ajutorul dat a fost pentru cele trei meciuri din 2020. Am discutat cu dl. președinte Șodâncă, le-am spus să-și stabilească ei obiectivul, pentru că eu am ca principiu să progresez, să urc mereu o scară. Am discutat aspectele care trebuie corectate la Ezeriș și solicitările mele legate de plata jucătorilor, locul de desfășurare a antrenamentelor, de dotările de la echipă și bineînțeles salariul meu.

FLORIN ȘTIUBE

notă foto: fotografiile sunt din arhiva Mundo Club.

Lasă un răspuns