Liberalii se pregătesc …

Liberalii se pregătesc …

Președintele PNL Caraș- Severin, senatorul Ion Marcel Vela,  a participat sâmbătă, la opt intâlniri cu liberalii din zonele județului Caraș-Severin.

Alături de senatorul liberal au mai participat și candidatul la Președinția Consiliului Județean Romeo Dunca,  prim-vicepreședinții Ioan Popa și Jaro Marsalic, secretarul general  Ovidiu Rădoi, subsecretarul de stat Dan Stan – secretar general adjunct al Filialei, Magda Lungu, consilier al vicepremierului și Horia Irimia, consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării…..

Pe lângă problemele politice și organizatorice interne, s-a discutat și despre nevoile comunităților locale.

De la proiecte de combatere a efectelor inundațiilor până la programele ce pot fi finanțate prin noile decizii guvernamentale, au fost abordate subiecte legate de soluțiile tehnice și prioritățile urgente de la nivel local.

Totodată s-au analizat și probleme ce țin de dezvoltarea infrastructurii UAT-urilor și independența energetică a cărășenilor de lemnul de foc, urmând ca la sfârșitul săptămânii viitoare să fie organizată și o întâlnire cu ministrul economiei, Virgil Popescu, și directorul Transgaz, Ioan Sterian.

Trebuie menționat faptul că, Ion Marcel Vela este totodată și Ministrul de Interne în Guvernul Orban, iar în zilele precedente a efectuat deplasări de urgență în județele Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara,  grav inundate. În județul Hunedoara s-a constatat o stare de fapt, deosebit de gravă pentru comunitate: ”Ieri, am mers în județul Hunedoara, în localitățile afectate de fenomenele hidrometeorologice severe din Valea Jiului, pentru că am vrut să fiu alături de cei care au trecut în aceste zile prin momente extrem de grele. Am vrut, în același timp, ca oamenii să nu simtă că sunt singuri în această încercare, ci că suntem alături de ei. Este obligația noastră, dar mai ales este responsabilitatea noastră! Am constatat că proiectele cu finanțare europeană pentru amenajarea hidrografică a zonei, au fost neglijate ani de zile de către guvernele PSD și că acestea vor trebui demarate în cel mai scurt timp. Totodată, lucrările de reparații pe fonduri guvernamentale făcute în unele localități de pe cursul Jiului, în urma inundațiilor din anii anteriori, nu au fost de cea mai bună calitate. Am asigurat cetățenii că nu sunt singuri și vor avea din partea actualului Guvern tot sprijinul de care au nevoie, pentru ca viața lor să revină la normal. Tocmai de aceea, am cerut prefectului ca de astăzi să înceapă activitatea de evaluare a pagubelor provocate de inundații împreună cu autoritățile locale. Vor analiza punctual și cu maximă celeritate fiecare caz în parte, astfel încât, la nivelul Guvernului să se cunoască necesarul de fonduri și nevoia de materiale, care să fie trimise în teritoriu!”  a precizat Marcel Vela pe pagina proprie de socializare.

 

Lasă un răspuns