Liberalii cărășeni vor cu orice preț dezvoltarea turismului!

     Caraș-Severinul este un județ plin de bogății naturale unice și de-o diversitate unică în România și nu doar. Turismul poate reprezenta o șansă imensă pentru dezvoltarea economică a comunității cărășene, iar candidații la alegerile parlamentare din 6 decembrie ai Partidului Național Liberal mizează pe oportunitățile investiționale care pot pune în valoare județul și, prin măsuri legislative, să-l scoată din topurile negative din ultimii 30 de ani.

Una dintre prioritățile candidaților liberali pentru Parlamentul României este susținerea proiectelor care pot pune în valoare potențialul turistic al județului Caraș-Severin. Dincolo de promisiunile din campania electorală, guvernarea liberală din ultimul an a luat deja decizii în acest sens. Este vorba despre punerea în valoare a patrimoniului turistic din zona Anina și în acest sens Guvernul României, condus de Ludovic Orban, la inițiativa ministrului de Interne, Marcel Vela, a decis ca localitatea de la poalele Munților Aninei să fie declarată stațiune turistică de interes local. Demersurile făcute de primarul Aninei, Gheorghe Românu, au dat roade după ani buni și doar o guvernare liberală a putut pune în practică nevoile unui fost oraș minier în care turismul poate fi o șansă economică de dezvoltare în următorii ani.

„Doar o guvernare liberală poate pune în practică dezvoltarea economiei. Nevoile aninenilor s-au făcut auzite în Guvern și chiar dacă acest demers l-am făcut și-n guvernările anterioare, iată că doar liberalii au fost cei care au înțeles importanța acestuia. Odată cu primirea acestei clasificări și finalizarea celui mai mare proiect turistic din zona noastră, Muzeul Mineritului, avem o șansă unică de revitalizare a turismului în Caraș-Severin. Dar pentru ca lucrurile să meargă în direcția bună este nevoie ca pe 6 decembrie PNL Caraș-Severin să obțină un procent cât mai mare pentru a putea păstra guvernarea. Am încredere în colegii candidați la alegerile parlamentare și sunt convins că aninenii vor fi bine reprezentați în forul legislativ de la București”, sunt concluziile primarului Aninei, Gheorghe Românu, cel care a fost confirmat pentru a treia oară în fotoliul de primar la alegerile locale din luna septembrie.

Oravița și Anina pot deveni poli de atracție pentru turiștii de pretutindeni. Cele două orașe au un patrimoniu turistic de invidiat, iar legătura dintre cele două orașe este făcută de cel mai vechi tronson de cale ferată montanistică din România, Oravița-Anina, denumit și Semmeringul bănățean. Deși în mai multe rânduri CFR Călători a vrut să scape de această bogăție inestimabilă, ministrul Vela s-a opus cu vehemență acestei decizii total nepotrivite. Mai mult, după 6 decembrie, președintele PNL Caraș-Severin are pregătit un proiect de lege prin care se dorește includerea tronsonului de cale ferată în patrimoniul UNESCO. De asemenea, pe lângă acest demers, se dorește reabilitarea rutei feroviare și punerea în funcțiune a celebrei „Neagra” – locomotiva cu abur de tipul 50.000.

„Turismul trebuie să fie motorul economiei cărășene și pentru a-l pune în valoare este necesar un efort neobosit pentru a face din acest deziderat o realitate. Am fost promotorul și susținătorul multor interpelări în Parlamentul României pe această temă și voi fi și în noul legislativ alături de colegii mei liberali. Împreună vom dezvolta România și Caraș-Severinul”, este de părere candidatul pe lista de la Senat din partea Partidului Național Liberal, Filiala Caraș-Severin, Ion Marcel Vela.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns