La Oravița, se restaurează Casa Tineretului

La Oravița, se restaurează Casa Tineretului
La Oravița au început lucrările de restaurare a clădirii Casei Tineretului, fostul Gimnaziu de fete ,,Regina Maria”. Așa cum a anunțat administrația publică locală, lucrările au fost demarate în ritm alert. După restaurarea clădirii, aceasta urmează să fie destinată desfășurării cursurilor pentru elevii ciclului primar ai Liceului Teoretic ,,General Dragalina”. Proiectul răspunde nevoii de reorganizare a activității didactice la liceul orăvițean.

Beneficiarii proiectului sunt elevii ciclului primar care își vor desfășura cursurile într-o clădire nouă. Una cu spațiu de joacă special amenajat și adaptat particularităților de vârstă ale acestora. Micuții elevi nu vor mai fi nevoiți să împartă mediul școlar cu liceenii. Și pentru elevii ciclului liceal, mutarea celor mici într-o altă locație înseamnă un prim pas spre înființarea de noi spații destinate bunului mers al activității.

sursa:  costel dumitru ursu (facebook)

Pentru orăvițeni, existența unei clădiri de sine stătătoare destinate copiilor din partea de sus a orașului ar însemna o reînființare a Școlii cu clasele I-VIII nr. 2. Aceasta este considerată una dintre cele mai valoroase unități de învățământ orăvițene din trecut. A dispărut în 2006, odată cu arondarea acesteia și mutarea elevilor ciclului primar și gimnazial în clădirea liceului.

Citește și: Noua piață agroalimentară din Oravița va fi inaugurată pe 11 decembrie

La Oravița

Primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu, a vorbit despre lucrările de restaurare a clădirii Casei Tineretului. „Proiectul a fost demarat în iunie 201, iar în luna mai 2020 a fost semnat contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 4.522.690,02 lei.

La OravițaRestaurarea Casei Tineretului este o dovadă că școlile orăvițene sunt o prioritate pentru pentru administrația publică locală. Continuăm să investim în baza materială a prestigiosului liceu orăvițean, așa cum am făcut-o și prin reabilitarea, dotarea și modernizarea sălii de sport, a terenului de sport, a bibliotecii liceului, a sălii de festivități și a laboratorului de informatică”, a precizat edilul orăvițean.

Lasă un răspuns