La Mulți Ani, tuturor celor care își aniversează ziua onomastică de Sf. Andrei
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit de români în fiecare an pe 30 noiembrie.
Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc.
Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Ei au trăit din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Sfântul Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Andrei este cunoscut și drept „cel dintâi chemat” la apostolie. L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor. S-a încredințat, împreună cu ceilalți apostoli, că Iisus Hristos a înviat din morți. L-a văzut pe Domnul înviat și în prima zi, și după opt zile, și când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia printre toate neamurile pământești.
Sfântul Apostol Andrei a început prin a predica Evanghelia în Asia Mică. De acolo a venit în ținuturile dintre Dunăre și Marea Neagră și i-a creștinat pe strămoșii noștri geto-daci. El este protectorul neamului românesc Crucea Sfântului Andrei. Aceasta este în formă de X și reprezintă un simbol al umilinței, al pătimirii și al martiriului în credința creștină.
Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei, după primirea Sfântului Duh, a propovăduit în Bitinia și în toate zonele de pe coasta Mării Negre, dar a ajuns și în Cherson și Rusia. De-a lungul vieții sale, el a dus cuvântul Lui Dumnezeu în Sciția cea Mare, Sciția Mică (Dobrogea), în Sinopi, în Miotia, s-a întors în Tracia și și-a găsit sfârșitul în Patras.
Citește și: Sărbătoare la Doman: Hramul Bisericii Unite Greco-Catolică sărbătorit de Sfântul Ilie!