La Ciclova Română se poate! Cabinet stomatologic pentru cetățeni!  

La Ciclova Română se poate! Cabinet stomatologic pentru cetățeni!  

Astăzi, la Ciclova Română s-a inaugurat un cabinet stomatologic, obiectiv care  a fost realizat la inițiativa lui Cătălin Golu, viceprimarul comunei cu atribuții de primar și care a fost sprijinit în demersul lui de organizația PNL la nivel județean.

„Astăzi am avut plăcerea de a inaugura cabinetul stomatologic din localitatea noastră, unul care este destinat tuturor locuitorilor comunei Ciclova Română.  

Acest cabinet a apărut ca o necesitate stringentă pentru noi, și nu uit că a fost o promisiune din campania noastră din anul 2016, cu toate că nu am reușit să câștigam atunci primăria comunei.

Infrastructura și dotările aparțin administrației publice locale a comunei Ciclova Română și s-au desfășurat pe parcursul a două luni calendaristice. Pe această cale,  țin să menționez sprijinul Consiliului Local și al colegilor mei din primăria Ciclova Română. De asemenea, mulțumesc colegilor de la PNL Caraș-Severin, care m-au susținut în demersul meu, cu consultanță și tot ceea ce a fost necesar pentru a da naștere și realiza acest proiect foarte dorit de noi și comunitatea noastră.

A fost voia noastră, cu sprijinul bunului Dumnezeu, drept pentru care acest cabinet a fost sfințit de părintele paroh Ilie Miloș. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus Cătălin Golu, candidatul PNL la primăria comunei Ciclova Română.  

Cabinetul medical se află situat în vecinătatea farmaciei și a medicului de familie Dr. Mișlea. Programul de consultații este în  zilele de  joi și vineri ale săptămânii, iar programările se fac telefonic, la doamna doctor Lidia Bila – nr. telefon 0726607466.

Totodată anunțăm faptul că toate consultațiile vor fi gratuite pentru toți cetățenii comunei, iar în plus copiii de la Școala Gimnazială Ciclova Română  vor beneficia periodic, după un calendar întocmit de comun acord cu conducerea școlii, de  consultații prin care să se monitorizeze starea lor de sănătate, din punct de vedere stomatologic”, a mai spus Cătălin Golu.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns