Justiția a decis astăzi la Timișoara! Prefectul Gâfu nu a greșit! Felix Borcean este un trădător!
Instituția Prefectului județului Caraș-Severin coordonată de prefectul Cristian Gâfu a emis ordinele de încetare a calității de primar, din 21 august 2020, pentru edilii a trei unități administrativ teritoriale, printre care se afla și Felix Borcean, primarul de atunci a municipiului Caransebeș.
Felix Borcean a decis ca urmare a propriei voințe, prin asumarea propunerii de candidatură să o facă din postura de candidat independent la alegerile locale din 27 septembrie, respectiv fără a fi membru al unui partid politic, acesta fiind însă ales primar in anul 2016 pe lista PNL. Decizia de suspendare a lui Felix Borcean a fost atacată de acesta în justiție.
„După ce ieri, 24.09.2020, un complet de judecată al Tribunalului Timiș a admis cererea de chemare în judecată, formulată de Felix Borcean și a dispus suspendarea Ordinului nr. 268/21/08.2020, emis de Prefectul Județului Caraș-Severin, până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a ordinului, astăzi, 25.09.2020, un alt complet al aceluiași Tribunal a respins acțiunea formulată de către reclamantul Felix Borcean, astfel că ordinul de suspendare din funcția de primar al municipiului Caransebeș rămâne în vigoare.
Soluționarea completului de judecată demonstrează că Instituția Prefectului – Caraș-Severin nu a făcut altceva decât să aplice legea, fără a comite nici un abuz, așa cum, fără a aștepta soluționarea instanței, a insinuat în mod repetat și tendențios fostul primar al Caransebeșului, Felix Borcean”, se precizează și în comunicatul de presă al Instituției Prefectului, prin purtătorul de cuvânt, Flavius Militaru.
Cu alte cuvinte, prefectul județului Caraș-Severin a avut dreptate, s-a dovedit că este un avocat de succes, un fin cunoscător al Codului Administrativ. Ar fi foarte interesant să vedem ce mai spune acum „o colegă de breaslă” evident PSD-istă care i-a atras public atenția prefectului Cristian Gâfu că este în eroare decizională. Justiția a decis astăzi la Timișoara, ceea ce știa toată lumea de la bun început, că Felix Borcean este de fapt un trădător de camarazi pentru a-și atinge propriul interes, pentru că asta a lăsat să se înțeleagă din gesturile politice ale lui.
Mergând pe firul apei, credem și trebuie ca justiția să facă dreptate pentru toate fărădelegile de la Primărie legate de achiziții sau concursuri regizate. ..