Ion Chisăliță: „Ne aşteaptă aproape patru ani în care, împreună, trebuie să readucem Moldova Nouă acolo unde îi este locul”

Ion Chisăliță: „Ne aşteaptă aproape patru ani în care, împreună, trebuie să readucem Moldova Nouă acolo unde îi este locul”

Ion Chisăliță a câștigat funcția de primar al orașului Moldova Nouă pentru următorii patru ani cu o victorie detașată în fața contracandidatului Eugen Băleanu. Conform datelor AEP și cele ale numărătorii paralele efectuate de către stafful electoral al actualului primar, Ion Chisăliță a câștigat funcția de edil al orașului Moldova Nouă cu un procent de 68%, cu 2710 voturi, ceea ce a dus practic la o diferență de 1597 de voturi față de contracandidatul Partidului Verde.

foto: PNL Caraș-Severin (facebook)

Ion Chisăliță a ținut să mulțumească printr-un mesaj public tuturor celor care l-au încurajat și susținut la recentele alegeri locale, cetățenilor orașului Moldova Nouă, echipei Partidului Național Liberal și colegilor din alianța electorală de dreapta USR Plus Moldova Nouă, Uniunii Sârbilor din România – filiala Moldova Nouă și Partidului Ecologist Român.

„Dragi locuitori ai oraşului Moldova Nouă,

Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi vă asigur că nu veţi fi dezamăgiţi. Ne aşteaptă aproape patru ani în care, împreună, trebuie să readucem Moldova Nouă acolo unde îi este locul. Nu va fi deloc uşor, dar cu ajutorul vostru, al tuturor, am încredere că vom izbândi. Aşa cum am mai spus, voi fi primarul tuturor, astfel că vreau să le mulţumesc şi celor care indiferent de simpatiile lor politice au votat astăzi pentru dezvoltarea oraşului.

Vreau să mulţumesc echipei Partidului Naţional Liberal, dar şi colegilor din Uniunea Sârbilor, USR Moldova Nouă şi PER pentru sprijinul acordat. Vă mulţumesc!” – Ion Chisăliță – primarul orașului Moldova Nouă (facebook – pagina proprie de socializare).

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns