Ioan Cristian Vela – un primar pentru un Armeniș European!
Ioan Cristian Vela este candidatul PNL la funcția de primar al comunei Armeniș, fiind edilul administrației publice locale în funcție. În sfânta zi de duminică, 20 septembrie, a fost gazda unei întâlniri electorale cu cetățenii comunei.
„Alături de mine, au fost#echipa PNL și, senatorul și președintele PNL Caraș-Severin, Ion Marcel Vela!
În ultimii patru ani, mi-ați acordat onoarea să vă fiu primar și am fost un primar al tuturor cetațenilor!
#Sunt omul care discută#direct și află ceea ce au nevoie cetățenii ,#omul care arată respect pentru fiecare cetățean și fiecare dorință a lui!
Am purtat discuții deschise și, doar împreună, vom găsi drumul pe care ni-l dorim pentru frumoasa noastră comună, un drum in care#sepoate !
#Vreausă-i asigur pe cetățeni că se va întâmpla și în continuare, prin viziunea și obiectivele pentru următorii ani, să găsim soluții pentru orice probleme!
Doar langă dumneavoastră, aflăm care sunt #adevăratelecerințe și modalități de aducere la împlinire!
#Vă mulțumesc !
Dumnezeu să binecuvânteze Comuna noastră!
CU RESPECT ȘI PREȚUIRE#CRISTI VELA”
Despre mandatul primarului Cristian Vela vorbesc doar faptele, un primar model alături de cetățeni. Lui Cristi Vela îi plac și încurajează inițiativele oamenilor și unul dintre cele mai elocvente exemple este că finanțează din resurse proprii pregătirea centralizată a celor douăzeci de copii ai echipei de fotbal AS Foresta Armeniș, un cantonament de vară, la Marea Neagră și unul de iarnă la Herculane. Iar copii Armenișului pregătiți de antrenorul Nicolae Dragomir au răsplătit gestul primarului cu trofee aduse acasă de la Cupa Banatului, de exemplu, iar toate echipele de top invită echipa de juniori la turnee pentru că știu că la Armeniș este CALITATE!
Despre realizările mandatului administrației publice conduse de Cristi Vela se poate scrie o carte de mărimea Shogunului și atinge toate domeniile de activitate: sănătate, învățământ, cultură, infrastructura rutieră, sport. Cristi Vela este omul cuvântului dat, pentru el vorba spusă are valoare de contract, fiind un om de onoare!
EU ȚIN CU TINE ! – Continuăm împreună – Ioan Cristian Vela
„Dragii mei,
În urmă cu patru ani am venit în fața dumneavoastră cu echipa mea și cu promisiunea că ne vom implica și vom face tot ce ne stă în putință atât pentru binele, siguranța și protecția locuitorilor cât și pentru dezvoltarea Comunei Armeniș.
Am avut vise, idei, proiecte și programe care au prins viață, cu care ne mândrim acum cu toții:
În domeniul sănătății
→ Primul obiectiv a fost dispensarul din Armeniș, aflat într-o stare deplorabilă, lipsit de căldură, cu o aparatură și un mobilier care nu făceau cinste unei comune europene. Pentru construcția și dotarea dispensarului am făcut demersuri, obținând finanțare prin PNDL 2 în valoare de 1.828.249 lei.
Construcția dispensarului este finalizată, în continuare vom achiziționa echipamentele medicale și mobilierul.
Protecția comunei și persoanelor
→ Am făcut demersurile necesare și am obținut o autospecială de pompieri, pe care am dotat-o cu echipamente și am achiziționat aparat pentru protecție respiratorie a pompierilor. Aceasta și-a dovedit deja eficiența în stingerea incendiilor.
→ Pentru siguranța pietonilor, a copiilor, am montat limitatoare de viteză și pentru a sprijini șoferii – oglinzi retrovizoare în punctele critice de pe străzile din Comuna Armeniș.
→ Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor, ce fac naveta la Caransebeș, am construit stațiile de autobuz din Armeniș și Sat Bătrân și am reabilitat terasa din fața școlii din Feneș.
Infrastructura la nivel comunal:
→ În anul 2016 administrația a fost preluată cu un drum aproape impracticabil la intrarea in Sat Batrân (accesul de la Gura Râului), ca urmare a inundațiilor din 2016, drum consolidat la început de mandat prin betonare și gabionare din fondurile proprii ale primăriei.
→ În acest mandat a fost realizat un zid de sprijin la Sub Margine (la Tăiman).
→ Au fost asfaltate drumurile agricole -proiect finalizat, realizat pe fonduri europene AFIR, care cuprinde drumul agricol Armeniș-Sat Batrân (prin Corojoara și Armeniș-Sub Margine(prin Cecâra), în lungime totală de 7,2 km.
→ Pentru a se circula in condiții normale, am asfaltat drumurile comunale din Sat Batrân (Gura Râului-Țâțu) și Feneș (Intersecție Feneș – Mănăstirea Sfântul Nectarie)- proiecte accesate din fonduri europene (AFIR), realizat în procent de 80%;
→ În faza de finalizare se mai află și proiectul de asfaltare a drumurilor din Sub Margine în lungime de 3 km.
→ Pentru siguranța accesului cetățenilor peste râul Timiș, am reabilitat și consolidat la inceputul mandatului podul de la Școlea și am reparat puntea de la Vir.
→ Ca urmare a fenomenelor naturale extreme din luna iulie 2020, ogașele Alboceasa și Cocea au deversat cantități foarte mari de aluviuni în Satul Feneș, fapt pentru care am început lucrările de decolmatare , gabionare maluri și realizare praguri de liniștire cu fonduri primite din partea Guvernului PNL din Fondul de intervenție pentru calamități.
→ Am obținut finanțare din partea Guvernului României pentru două proiecte de drumuri și străzi în valoare de 9.436.723 lei, proiecte aflate in derulare , a căror implementare a fost amânată din cauza restricțiilor impuse de pandemia generată de COVID 19:
– Modernizare Drum Comunal DC 24 Feneș , în valoare de 7.319.020 lei, care include :asfaltarea drumului comunal de la intersecția cu drumul european E70(la Colnic ) până la ieșirea din Feneș (la Sitariu); realizarea de rigole de-a lungul drumului; reabilitarea și pavarea trotuarelor.
– Modernizare străzi în Sat Batrân, în valoare de 2.117.703 lei, care include asfaltarea străzilor în suprafață de 2 km.
→ Am realizat iluminatul public stradal cu LED în toate localitățile din Comuna Armeniș , proiect realizat din fondurile proprii ale Comunei Armeniș.
Rețea de canalizare și apă
→ O altă prioritate, de la începutul mandatului, a fost schimbarea conductei de apă ce alimentează bazinul din Armeniș de la Ogașul Bibăn.
→ Totodată, am continuat proiectul cu alimentarea cu apă prin cișmele, a localităților Sat Batrân și Sub Margine, proiect derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, aflat acum in faza de finalizare.
→ Pentru rețeaua de canalizare întreruptă, ca urmare a inundatiilor din 2010, am inițiat un proiect pentru care am obținut personal o finanțare in valoare de 5.265.733 lei. Proiectul se află în desfășurare și cuprinde extinderea rețelei de canalizare, cât și retehnologizarea stației de epurare.
→ O altă investiție aflată în curs de executare este realizarea a două foraje de apă potabilă în centrul satului Feneș și pe Dealul Mare, la Armeniș .
→ O realizare, extrem de importantă pentru toți cetățenii din Armeniș, este intabularea gratuită a terenurilor și locuințelor de pe raza comunei Armeniș (proiect aflat acum in implementare).
Dezvoltarea turismului
→ Pentru dezvoltarea turistică a Cătunului Plopu, am depus proiectul și documentația necesară în vederea finanțării de panouri fotovoltaice prin Administrația Fondului de Mediu.
Achiziții și reabilitare
→ Consider o mare realizare pentru comună, achiziția unui tractor multifuncțional dotat cu lamă deszăpezire, tocător vegetație, vidanjă, perie măturat stradal și remorcă basculabilă , achiziție în valoare de 398.977,23 lei, realizată prin atragerea de fonduri europene (AFIR).
→ Construcția și reabilitarea clădirii Saivan Feneș, datorită căreia a fost înființat un punct de vânzare a animalelor vii, atât de necesar și solicitat de către toți fermerii din Comuna Armeniș și din satele învecinate.
→ Un alt proiect de suflet al echipei noastre , pentru a veni în sprijinul cetățenilor comunei , care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la Caransebeș pentru obținerea cărților de identitate, a fost inființat Serviciul Public de Evidență a Persoanelor în cadrul Primăriei Armeniș . Pentru înființarea Serviciului am obținut avizul de la Ministerul Afacerilor Interne și de la Prefectură. Pentru realizarea acestui obiectiv am reabilitat o anexă în cadrul primăriei, am reabilitat grupurile sanitare și o sală de ședințe.
→ În decursul mandatului a fost schimbată țigla de pe acoperișul primăriei, aceasta fiind intr-o stare avansată de degradare.
Sport – Cultură – Educație:
– Armeniș
→ Cămin Cultural Armeniș
– Achiziție generator curent de mare putere , care în caz de urgență sau calamități poate genera enegie electrică pentru o mare parte din comună;
– Renovare bucătărie ;
– Zugrăvit interior și exterior;
– Realizare terasă platou cămin;
– Realizare poartă metalică;
– Placare scări cu travertin.
→ Amenajare și dotare parc de joacă pentru copii in Armeniș;
→ Construcție vestiare la terenul de sport din Zăvoi;
→ Sprijin acordat echipei de seniori Foresta Armeniș, echipă calificată la faza județeană;
→ Înființare echipă de fotbal juniori și echipă de futsal;
→ Sprijin acordat echipei de dansuri Armenișana.
→ În urma solicitării și a listelor cu numele elevilor, întocmite de conducerea Școlii Gimnaziale Armeniș, pentru copiii fără posibilități materiale, am achiziționat numărul necesar de tablete pentru defășurarea cursurilor on-line.
→ Datorită condițiilor dificile de începere a cursurilor, cu aprobarea Consiliului Local au fost alocate fonduri către Școlile de pe raza Comunei Armeniș _ pentru achiziția de produse dezinfectante și măști.
→ Ca proiect de viitor avem realizată documentația necesară pentru înființarea unei Săli de Sport și a unui teren sintetic în Armeniș.
– Sat Bătrân
→ Am promis cetățenilor din localitatea Sat Bătrân că voi reabilita, moderniza și dota Căminul Cultural la standarde europene, lucru care se va intâmpla în cel mai scurt timp posibil. Am inițiat și accesat fonduri europene(AFIR) pentru acest proiect in valoare de 937.667,53 lei. Lucrările la acest obiectiv au fost întârziate din cauza situației actuale a pandemiei de Covid 19, proiect care este finalizat și va fi implementat.
-Feneș
→ Investiții efectuate la Sala de Festivități Feneș:
– Realizare fațadă, anvelopare, placare cu travertin a scărilor exterioare;
– Dotare sală cu instalatie de aer condiționat ;
– Achiziție de scaune;
– Achiziție de veselă ;
– Schimbare acoperiș bucătărie;
– Renovare bucătărie .
→ Realizare teren de sport;
→ Achiziție centrală termică la Școala din Feneș și reabilitare instalație centrală.
Vă prezint și câteva proiecte ce urmează a fi implementate și a căror documentație a fost depusă la Compania Națională de Investiții, cu șanse extrem de mari ca să fie aprobate:
→ “Modernizare drum comunal DC 23,străzi și drumuri vicinale în comuna Armeniș”, care include realizarea unui drum de legătură asfaltat
– de la Sat Bătrân (Țăranu) la Sub Margine (Popescu) ;
– de la Sat Bătrân (Stan)până la Sub Margine (intersecție Căprariu)
– de la Corojoara(Miescu) până la Lazuri;
– Sub Margine de la Pitropu -la Oraniță.
→ “ Modernizare străzi rurale în comuna Armeniș”,care include reabilitarea și modernizarea drumului comunal DC 23 Jurov (de la intersecția cu drumul European – strada de la Radu din colț până la intersecția Submarginea-Iacob Armaș ) și drumul de legătură Sub Margine –Feneș (Cojan);
→ Refacere pod peste râul Timiș în Armeniș și reabilitare strada peste Timiș (Jiva);
→ Reabilitare pod peste Râul Alb în localitatea Feneș;
→ Rebilitare pod peste Râul Lung în Localitatea Feneș .
→ Reabilitare drumuri Agricole Feneș.
Avem Proiecte de viitor:
→ Pentru că sănătatea este cea mai de preț, doresc înființarea unui Centru de Permanență Medicală;
→ Identificarea unor surse pentru efectuare de foraje pentru apă, în vederea captării și potabilizării apei în Comuna Armeniș;
→ Racordarea localităților aparținând Comunei Armeniș la rețeaua de gaze naturale Transgaz, magistrală care se va extinde de la Caransebeș până la Orșova, aprobată și finanțată de către actualul Guvern PNL, proiect stabilit la întâlnirea la care au participat: inistrul economiei, directorul Transgaz și viitorul președinte al Consiliului Județean.
→ Înființarea unui Centru pentru Situații de Urgență la nivelul comunei.
→ Continuarea montării de limitatoare de viteză și de oglinzi retrovizoare pe străzile din Comuna Armeniș și satele aparținătoare.
→ Vom accesa toate programele și axele de finanțare prin Fonduri UE, având în vedere că au fost recent alocate peste 80 de miliarde de Euro pentru România.
→ Licitarea lucrărilor de consolidare a malului râului Timiș pentru oprirea riscului de alunecare de teren, lucrare ce va fi realizată prin Apele Române, finanțată deja de actualul Guvern, în Armeniș, în aval de casa lui Simion Sandu (Florea) până în apropierea casei lui Ionuț Feneș.
→ Vom aduce investitori în Armeniș și vom crea locuri de muncă, aici, acasă, valorificând inteligent tot potențialul comunei, fie că vorbim de resurse minerale sau silvice, sau de potențialul agricol ori industrial.
→ Oamenii din comuna noastră, rămân în continuare cea mai de preț comoară. Sunt harnici, serioși și inteligenți, astfel încât să le acordăm facilități și proiecte prin actualul Guvern pentru a-i încuraja să își dezvolte propriile afaceri.
Dragii mei,
În 27 septembrie avem un examen de dat pentru a putea face și în viitor lucruri deosebite pentru comuna și satele noastre.
Vom avea șansa istorică în următorii patru ani, alături de un Guvern PNL, cu un Ministru chiar din comuna noastră, cu un Președinte al Consiliului Județean liberal și cu mine la Primărie, să facem din Armeniș o perlă a Banatului Montan.
Cu mult respect și prietenie, vă aștept la vot ca să fiți alături de noi. VOTAȚI VELA IOAN CRISTIAN PRIMAR și ECHIPA DE CONSILIERI LOCALI A PNL !
VOTAȚI ROMEO DUNCA PREȘEDINTE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN și ECHIPA DE CONSILIERI JUDEȚENI A PNL !
Vă mulțumim și vă garantăm că nu vă vom dezamăgi!
Am început împreună și vom continua împreună!
Dumnezeu să binecuvânteze Comuna noastră și să vă dea multă sănătate și numai bine!
Al dumneavoastră Primar,
Cu mult DRAG, IOAN CRISTIAN VELA