21 de persoane salvate cu elicopterul lui Dunca!
In urma căderilor masive de apă, pe fondul codului roșu hidrologic de inundații, județul Caraș-Severin a fost grav afectat în mai multe zone.
Oțelu Roșu
Pe Valea Bistrei, râul Bistra a crescut foarte mult și a izolat 4 case în cartierul Cireșa din orașul Oțelu Roșu. In cele 4 case se aflau 21 de persoane din care 9 adulți și 12 minori. Persoanele s-au refugiat in două din cele 4 case. S-a luat legătura telefonic cu persoanele in cauză și nu au fost semnalate probleme din partea acestora. S-au intreprins mai multe incercări de a ajunge la ei cu ajutorul unei vole, dar fără succes. Ulterior, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au reușit să ajungă cu barca din dotare, dar din cauza debitului apei, oamenii nu au putut fi evacuați pe aceleași traseu. Cu sprijinul salvamontiștilor cărășeni și al unei persoane fizice, care a pus la dispozitie un elicopter, s-a reușit transportul persoanelor cu barca până la o limbă de pământ de unde au fost preluati și transportati pe cale aeriană în siguranță.
Imediat dupa aterizare, persoanele au fost consultate de un echipaj SMURD si din fericire, nu au fost probleme de ordin medical. O singură persoană a fost tratată pentru o plagă superficială la membrul superior stâng. Pentru coordonarea misiunilor de salvare, la fața locului s-au aflat prefectul județului Caraș-Severin, dl. Cristian Gîfu, precum și comanda ISU Semenic CS și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
De remarcat faptul că elicopterul care a dus la intervenția promptă este unul de privat și aparține omului de afaceri, Romeo Dunca.
”Cea mai mare problemă am avut-o în orașul Oțelul Roșu, unde 21 persoane – 12 copii și 9 adulți au fost izolate de viitură. Am avut probleme pentru că elicopterele nu au putut decola de pe aeroporturile din zonă, dar până la urmă s-a rezolvat situația – am apelat la un elicopter privat, care era garat la Caransebeș, iar pilotul a fost foarte deschis în a ne susține, astfel încât am evacuat persoanele, care sunt acum în afara oricărui pericol.” a declarat domnul ministru Marcel Vela.
Pentru gestionarea acestei situații au fost angrenați pompieri profesioniști și voluntari, polițisti, salvamontiști, lucrători din cadrul Unității Speciale de Aviație Caransebeș și cetățeni.
Glimboca
La Glimboca, pe durata zilei, râul Bistra și cu afluenții lui: Măceșu, Merișorul, Valea Glimbocii s-au revărsat practic în toată comuna, iar localitatea Glimboca a rămas nealimentată cu energie electrică, timp de mai multe ore. „S-a intrerupt curentul de câteva ori, insă problema majoră a plecat de la afluenții Bistrei. Apa este in retragere, s-a intervenit prompt, dar probleme sunt, in continuare, mai ales dacă va ploua.” a spus Alin Muntean, angajat al UAT Glimboca.
Zăvoi
La Zăvoi, au fost afectate localitățile afente comunei: Voislova, Valea Bistrei, Măru, Zăvoi, 23 August, Poiana Mărului si Zăvoi. Au iesit din matcă pârăurile afluenți ai râului Bistra, Zăvoi, Valea Bistrei, 23 august și Măru.
In prezent, s-au mai retras apele, dar mai sunt inundate gospodăriile, iar primarul Dorel Cîrdei a evitat un dezastru la Măru, unde pârăul Bolvașnița, a fost la un pas să rupă malul drumului comunal: “Am intervenit imediat, cu oamenii din localitate și cu tot ceea ce am putut: stâlpi de beton, bolovani masivi, materiale de constructii, cu saci de nisip. ” ne-a declarat Dorel Cirdei, primarul comunei Zăvoi.
În județul Caraș-Severin, au fost afectate 17 localități: Caransebeș, Oțelu Roșu, Glimboca, Zorlențul Mare, Zorlencior, Iaz, Var, Oreja, Sacu, Sălbăgel, Cornisor, Băuțar, Voislova, Măru, Zăvoi, 23 August și Fârliug.
Au acționat un număr de 45 de pompieri militari cu 11 motopompe transportabile, 3 motopompe remorcabile și 10 autospeciale. De asemenea, au intervenit și 34 de voluntari din cadrul SVSU-urilor din comunele afectate, cu motopompe, utilaje și buldoexcavatoare.
De asemenea efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, în colaborare cu autorităţile publice locale și efective din cadrul I.S.U. Caraș-Severin, au acţionat pentru limitarea pagubelor cauzate de căderile abundente de precipitaţii din ultimele zile, care au provocat inundaţii în mai multe gospodării din municipiul Caransebeș și localitățile Oțelul Roșu și Obreja.
Datele statistice ne-au fost furnizate de catre ISU si IJJ Caraș-Severin, prin purtătorii de cuvânt, al instituţiilor sus amintite.