Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin: La Bolvașnița toate cursurile vor fi doar on-line!

Inspectoratul Școlar Județean  Caraș-Severin: La Bolvașnița toate cursurile vor fi doar on-line!

În perioada 04.09.2020 – 10.09.2020, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a demarat întâlnirile de lucru pentru consultarea și îndrumarea directorilor din unitățile de învățământ, în vederea pregătirii în condiții optime a activității pentru anul școlar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID.

Cu caracter orientativ în organizarea activității didactice, directorii au la dispoziție ghidurile publicate de Ministerul Educației și Cercetării și disponibile la adresa educatiacontiuna.edu.ro

La întâlniri au participat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, managerii unităților de învățământ din Caraș-Severin, reprezentanții administrațiilor publice locale, reprezentanții părinților și ai elevilor.

Întâlnirile au avut loc pe zone geografice (Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Băile Herculane), iar la sfârșitul perioadei alocate acestora, au fost comunicate public scenariile pe baza cărora vor funcționa școlile din județul Caraș-Severin și se vor desfășura activitățile didactice, la debutul anului școlar 2020-2021.

  1. Scenariile vizate pentru debutul anului școlar 2020-2021:

În urma întâlnirilor cu managerii unităților de învățământ preuniversitar de stat din județul Caraș-Severin privind începerea noului an școlar s-a stabilit că, începând cu data de 14 septembrie a.c., scenariile aprobate de Consiliile de Administrație ale unităților școlare, având la bază consultarea părinților și a partenerilor sociali, se prezintă după cum urmează:

  • Scenariul 2 (galben)Participarea zilnică a tuturor elevilor din învățământul primar, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea PARȚIALĂ (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – ales de unitățile de învățământ primar și gimnazial din mediul urban;
  • Scenariul 2 (galben)Participarea zilnică a elevilor din clasele a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea PARȚIALĂ (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de liceu și școală profesională/duală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – ales de unitățile școlare cu învățământ profesional și tehnic;
  • Scenariul 2 (galben)Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a/ a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și revenirea PARȚIALĂ (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu/ liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – ales de unitățile școlare cu învățământ liceal și postliceal, inclusiv de majoritatea unităților cu învățământ gimnazial din mediul rural;
  • Scenariul 1 (verde) Participarea zilnică a TUTUROR preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – ales de unitățile școlare cu învățământ primar, gimnazial, special și preprimar (grădinițe), atât din mediul urban, cât și din mediul rural
  • Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online – localitatea Bolvașnița cu 7,56 – rata de incidență a cazurilor de îmbolnăviri la 1000 de locuitori.foto: Școala Vârciorova – comuna Bolvașnița
  1. Necesarul de echipamente și conectivitate la internet, măști, dezinfectanți și igienizare

Autoritățile publice locale au asigurat o parte din necesarul de tablete la debutul pandemiei pentru ca elevii fără posibilități materiale să poată participa la activitățile didactice online, fiind în continuare deschise la nevoile elevilor și cadrelor didactice (echipamente IT și conectivitate). Din necesarul de 15.431 de tablete, în perioada martie-august 2020 au fost achiziționate 1357 (din care 610 în municipiul Reşița); au mai achiziționat tablete autoritățile publice locale din Bocșa, Moldova Nouă, Oțelu Roșu, Oravița, Vermeș, Goruia, Văliug, Vărădia, Băuțar, Berzovia și Turnu Ruieni. Alte 24 de unități școlare se află în faza de achiziție a tabletelor, cu sprijinului autorităților publice locale și a operatorilor de telefonie mobilă cu conectivitate optimă în zonele respective.

Pentru începerea cursurilor în bune condiții, în perioada 8-11 septembrie a.c., spațiile școlare vor fi dezinfectate cu sprijinul autorităților publice locale, iar pentru îndeplinirea condițiilor igienico-sanitare vor fi puse la dispoziție dezinfectanți și măști.

De asemenea, Municipiul Reșița susține financiar testarea întregului personal care funcționează în unitățile de învățământ, prin realizarea a două puncte de testare în cabinetele medicale școlare de la Colegiul Național „Traian Lalescu” și Colegiul Național „Mircea Eliade”, dar și achiziționarea materialelor necesare potrivit normelor în vigoare.

  1. Situația unităților școlare care nu dețin autorizație sanitară de funcționare:
  • Total: 10 unități școlare, toate cu lucrări de reabilitare, consolidare, dotări și amenajare în diferite faze de execuție cu finanțare din diferite surse (PNDL I, PNDL II, POR sau bugete locale) din care:

o 4 pe motivul lipsei apei potabile: Grădinița PN Milcoveni (lucrări demarate în 17.08.2020/24 de luni termen de execuție), Grădinița PN Berliște (urmează încheierea contractului de execuție), Școala Primară și Grădinița PN din Secășeni (lucrări în faza de licitație), Școala Primară și Grădinița PN din Cârnecea (lucrări în faza de licitație);

o 1 pentru reabilitare: Școala Primară Ciudanovița (lucrări finalizate 98%; urmează recepția lucrărilor; elevii vor avea grupuri sanitare, apă și canalizare la începutul anului școlar;

o 3 pentru grupuri sanitare necorespunzătoare: Școala Gimnazială și Grădinița din Fizeș (contract de execuție încheiat in august 2020; autoritățile locale vor asigura transportul elevilor de gimnaziu cu microbuzul școlar la Școala Gherteniș care are autorizație de funcționare iar pentru grădiniță vor asigura o altă locație), Școala Primară Valea Roșie (lucrări în derulare/termen de execuție decembrie 2020; grupuri sanitare funcționale la începutul anului școlar) și Şcoala Primară din Naidăș (lucrări finalizate 90%; canalizare și apă la începutul anului școlar);

o 2 pentru grupuri sanitare în curte/fără apă și canalizare: Școala Primară Vrăniuț (a fost montat și racordat modulul sanitar; se execută lucrări de modernizare a spațiilor școlare pentru debutul anului școlar ) și Grădinița PN Ticvaniu Mic (lucrări în curs de execuție; autoritatea publică locală urmează să încheie contract pentru racordul utilităților).

  1. Situația unităților școlare și a efectivelor de elevi și preșcolari în anul școlar 2020-2021:
  • Nr. total de elevi și preșcolari: 36.087
  • 409 unități școlare, din care 123 cu personalitate juridică și 286 de structuri arondate
  1. Situația încadrării cu personal didactic:
  • Nr. total de posturi complete: 447, din care:
  • 420 ocupate
  • 27 neocupate, inclusiv 80 de fracțiuni de norme cu 1-4 ore /disciplină, rezultate din transferuri, detașări, rezervări sau din alte situații specifice etapelor de mobilitate a personalului didactic (în special în mediul rural; orele libere vor fi distribuite la plata cu ora cadrelor didactice titulare sau vor fi organizate concursuri la nivelul unităților școlare pentru ocupare pe perioadă determinată).

Informațiile ne-au fost transmise de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, prin purtătorul de cuvânt, inspector școlar prof. Ioan Chiosa.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns