In memoriam, Regina Maria-”Englezoaica Marii Uniri”-84 de ani de veșnicie!

In memoriam, Regina Maria-”Englezoaica Marii Uniri”-84 de ani de veșnicie! A rămas în memoria poporului român pentru că ne-a învățat să fim români, să fim uniți, să fim demni. A iubit România, a slujit cu devotament țara care a făcut-o REGINĂ!

„Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele. Frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată. Fii tu mare şi plină de cinste. Să stai veşnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”, se mărturisea  Regina Maria în testamentul său.

Povestea sa.

Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. A fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920). Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881).

Despre educaţia primită de prinţesa Maria,  Nicolae Iorga afirma: „credea în regi şi în misiunile lor, dar şi în drepturile lor. Nu era trufaşă, dar nici umilă, ci regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor, imperioasă, aprinsă, activă, fetiţa plină de bucuria vieţii şi de credinţa în rasa ei”.

La 10 ianuarie 1893, la doar 17 ani, a devenit soția  Principelui Moştenitor al României, Ferdinand. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii.

 Regina Maria a fost principesă de coroană și a doua regină a României. Asta în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României.

Cuplul princiar și apoi regal, Ferdinand și Maria va avea un număr de 6 copii.  Principele Mircea a murit la o vârstă fragedă. Primul lor copil s-a născut la numai nouă luni și cinci zile de la căsătoria lor. Este vorba despre principele Carol. Acesta s-a născut la castelul Peleș, în anul 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) și principele Mircea, născut în ianuarie 1913.

 „Nu am fost adusă în România pentru a fi adorată și răsfățată, ci pentru a face parte din construcția imaginată de regele Carol. Am fost importată, pentru a fi șlefuită, educată și antrenată conform viziunii marelui bărbat”, mărturisea regina Marii Uniri!

Astfel, în anul 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară.

În anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, „Visul unei domniţe”, regizat de Alexandru Davila, a fost jucat de actori amatori. Printre aceștia care s-au aflat şi Maria, alături de copiii ei, Carol şi Elisabeta.

Contribuţia sa remarcabilă pe front îi aduce supranume precum „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“

În timpul Războiului din Balcani (1912 – 1913) a izbucnit o epidemie de holeră. Era în iulie 1913, când holera a cuprins tabăra românească situată în apropiere de Sofia. Principesa Maria a trecut Dunărea pentru a vedea care este soarta soldaţilor români. După revenirea la Sinaia, ea a obţinut acordul Regelui de a organiza o tabără de ajutor pentru aceştia.

În septembrie 1914, Maria devine regină, odată cu moartea lui Carol I şi cu încoronarea lui Ferdinand ca rege al României.  Legăturile ei de sânge cu Anglia şi Rusia  au determinat-o să susţină necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară.

În Primul Război Mondial, prin atitudinea și faptele sale, regina Maria a devenit erou naţional. Aceasta participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie.

A fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă.

Contribuţia sa remarcabilă pe front îi aduce supranume precum „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ sau „Regina-soldat“. Regina Maria a înfiinţat organizaţia care i-a purtat numele. Prin aceasta a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă.

Regina Maria a devenit ambasador pentru România

Regina Maria a devenit ambasador pentru România. În anul 1918, după ce a revenit dintr-un Bucureşti cuprins de molime, Regina s-a îmbolnăvi. Pentru câteva zile, viaţa sa a fost în primejdie. După însănătoşire, ea pornea spre Parisul unde se hotăra soarta lumii. Hotarele erau în discuţie, într-o călătorie de apărare a intereselor româneşti.

După  război, Regina vizitează Franţa şi Marea Britanie. A fost rimisă de Rege şi susţinută de clasa politică, pentru a pleda cauza ţării la Conferinţa de Pace de la Paris. A fost unul din cei mai potriviţi emisari, impresionând prin puterea ei de convingere. Milita  pentru recunoaşterea visului istoric al românilor: România Mare.

La 7 martie 1919, Regina Maria îl vizita pe prim-ministrul francez Georges Clemenceau.

Dorea  ajutor pentru revenirea la România, după Primul Război Mondial, a Transilvaniei până la Tisa şi a Banatului, în întregimea lui. Unele cronici consemnează dialogul pe care cei doi l-ar fi avut. Clémenceau, supranumit „Tigrul“, i-ar fi spus:  „Madame, ceea ce cereţi este partea leului!“, la care Regina Maria ar fi răspuns, fără ezitare: „Este ceea ce leoaica cere tigrului!“

La 8 martie 1919, după dejunul  cu Raymond Poincaré, Preşedintele Franţei, este invitată să treacă în revistă garda de onoare de la Palatul Elysée. Asemenea onoare ce nu i se mai făcuse niciodată până atunci unei regine prin căsătorie.

În aceeaşi zi este primită oficial ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, fiind singura femeie căreia i se rezervase o asemenea onoare.

Tot atunci, la Paris, Regina Maria s-a întânit şi cu alte personalităţi importante precum Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, Herbert Hoover, Lloyd George (Prim-ministrul Marii Britanii), Mareşalul Foch, Aristide Briand, Eleftherios Venizelos, Arthur Balfour, Sir Robert Cecil, Anne de Noailles.

După moartea lui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi dedică toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului.

Iubitoare și colecționară de artă, a susșinut o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. A fost autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii,altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României.

A scris poezii, povestiri sau romane, toate publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. „Povestea vieţii mele”, cartea sa de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal.

„Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete şi a lăsat numeroase manuscrise. Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune.

De asemenea, a fost şi o talentată pictoriţă. A fost creatoarea unei societăţi artistice, care i-a avut printre membrii fondatori pe Ştefan Luchian şi Ştefan Popescu, intitulată „Tinerimea artistică”. Aceasta i-a inclus, printre membrii săi, pe artiştii plastici de valoare ai perioadei interbelice: Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, şi alţii.

Regina Maria s-a îmbolnăvit în 1936. S-a confruntat cu violente hemoragii interne. Nu s-a cunoscut cu exactitate detaliile bolii. S-a suspectat că ar fi vorba de varice pe esofag sau chiar cancer. A plecat la tratament în străinătate. Era însă prea târziu. În iulie 1938 se afla încă la sanatoriul de la Weisser Hirsch, aproape de Dresda. A aflat de la doctori ca sfârşitul era aproape. A decis să se întoarcă în ţară, la 14 iulie.

Regina Maria i-a cerut fiului ei, Carol al II-lea, să-i trimită un avion care să o aducă în România. Monarhul României a refuzat. S-a oferit, însă, Hitler să îi pună la dispoziţie un avion sanitar. Regina l-a refuzat însă pe cancelarul german. A hotărât să se întoarcă în ţară cu trenul.

A murit la Sinaia, după o suferinţă teribilă, la Pelişor, în Camera de Aur, acum 84 de ani, la 18 iulie 1938. Avea 62 de ani. 

Înmormântarea Reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, în Capitală şi la Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.

A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în Biserica Episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic.

După cedarea Cadrilaterului în anul 1940, inima reginei a fost mutată la Bran.

Tratamentul necorespunzător a deteriorat preţioasa relicvă, care nu şi-a regăsit locul de odihnă până în 3 noiembrie 2015. Atunci, prin decizia Majestății Sale și hotărârea Guvernului României, inima reginei a fost depusă, pentru un timp nedeterminat, în încăperea în care a bătut pentru ultima oară, Camera de Aur de la Castelul Pelișor.

„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit ori dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul”, spunea Regina Maria a României Mari… un asemenea gând să îi înălțăm astăzi celei care ne-a învațat să fim români și pe care n-am uitat-o… măcar o parte dintre noi…

Surse:„Povestea vieţii mele”, cartea sa de memorii (Wikipedia).

Surse foto: Muzeul Național Cotroceni