,Împreună dăruim viață” la Moldova Nouă

,Împreună dăruim viață” la Moldova Nouă

,,Împreună dăruim viață” la Moldova Nouă. Primăria orașului Moldova Nouă se alătură campaniei umanitare de donare de sânge  ,,Împreună dăruim viață”.  Aceasta este o acțiune organizată de Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița și Episcopia Caransebeșului.

Locuitorii orașului Moldova Nouă, precum și cei din localitățile limitrofe sunt așteptați miercuri, 28 septembrie 2022, în cadrul Policlinicii Spitalului Orășenesc Moldova Nouă. 
„În viață, de cele mai multe ori, omul potrivit în locul potrivit reprezintă echivalentul reușitei, succesului. Ei bine, tocmai de oameni potriviți, solidari au nevoie inițiatorii campaniei de donare de sânge pentru ca ulterior medicii să poată face față cu brio situațiilor limită de zi cu zi, mai ales atunci când vine vorba de a le oferi celor aflați în impas o nouă șansă la viață, este mesajul transmis de reprezentanții primăriei orașului Moldova Nouă.
Toți cei care vor dori să participe la acțiunea de donare de sânge, care se va desfășura în intervalul orar: 08.30-12.30, trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
  • pot dona persoanele sănătoase cu vârste cuprinse între 18-60 de ani (pentru prima donare: între 18 și 50 de ani) care să nu fi suferit de: hepatită virală, sifilis, tuberculoză, malarie, infecție HIV, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă și care nu urmează un tratament medicamentos.
  • cu două zile înainte de donare să nu fi consumat băuturi alcoolice.
  • în ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și minimum 500 ml de lichide (apă, ceai, suc de fructe).

Lasă un răspuns