Herculane devine o stațiune de vis

Herculane devine o stațiune de vis

Primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, este la primul mandat de edil, dar acest lucru nu l-a speriat deloc, ci din contră, a pornit foarte determinat să rezolve cu celeritate problemele cetățenilor din stațiune. 

La Herculane sunt zece proiecte în derulare, cu surse de finanțare din fonduri europene, iar primul dintre ele se referă la „Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Băile Herculane”, implică lucrări de reabilitare, ale parcului Vicol, ale podurilor Pecinișca 1, Pecinișca 2, Pod Beton (Hotel Geta) și reabilitarea străzilor Piața Hercules, Piata 1 Mai și Mihai Eminescu. 

Reabilitare piața Hercules

Sursa de finanțare este tot pe POR – PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL 2014-2020, axa prioritară 7, are o valoare de proiect de 15.586.497,33 de lei cu TVA, iar lucrările sunt în stadiul de execuție, contractul fiind semnat pe data de 23 mai 2019.

Piața 1 Mai

Al doilea proiect în lucru este tot pe programul POR – 2014-2020, dar pe axa prioritară 3 și se referă la ”Eficientizarea energetică a clădirii primăriei orașului Băile Herculane, județul Caraș-Severin”. Prin acest proiect se urmărește gestionarea inteligentă a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.

Primăria Băile Herculane

Lucrările de modernizare ale stațiunii cuprind și străzile orașului. Vor fi reparate străzile și parcările de pe strada Trandafirilor zona 1 și 2, proiectul cuprinde refacerea părții carosabile, a trotuarelor, a parcajelor vechi, extinderea cu noi locuri de parcare, a zonelor verzi, precum și iluminatul public în zona dintre blocuri (zona 1) și în spațiul situat în zona blocurilor ANL (zona 2). La aceasta din urmă se va amenaja în plus și un loc de joacă pentru copii. Durata de execuție al lucrărilor este de 24 de luni, iar valoarea proiectului este de 3.614.939,95 de  lei.

Un alt proiect este legat de reabilitarea și modernizarea străzii Siminicea, prin lucrări de asfaltare de la intersecția cu drumul județean DJ 608D (str. Trandafirilor), pe o lungime de 707 m. Valoarea proiectului este de 536.135 de lei și are termen de execuție de doi ani.

Asfaltare strada Siminicea
Asfaltare Strada Siminicea

FLORIN ȘTIUBE

 

One thought on “Herculane devine o stațiune de vis

Lasă un răspuns