Guvernul reintroduce acordarea şomajului tehnic 

Guvernul reintroduce acordarea şomajului tehnic 
Guvernul a aprobat vineri acordarea măsurilor de protecţie socială până la 31 martie 2022. Măsurile au ca grup țintă, angajaţi şi angajatori, precum şi pentru alte categorii profesionale a căror activitate este interzisă, suspendată ori limitată din punct de vedere al capacităţilor de funcţionare pe perioada pandemiei de Covid – 19.

Pentru menţinerea locurilor de muncă, noul act normativ prevede:

Pentru angajaţi:

– acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut. Acesta este prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la 31 martie 2022. Condiția este suspendare temporară a contractului individual de muncă (CIM) din iniţiativa angajatorului, pe perioada stării de alertă;

– măsura se aplică şi salariaţilor angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile teritoriale de sănătate publică, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.
Indemnizaţia se plăteşte din bugetul asigurărilor de şomaj la cererea angajatorului, însoţită de lista persoanelor care beneficiază şi de declaraţia pe propria răspundere, documente transmise electronic la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Pentru profesionişti:

– acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din câştigul salarial mediu brut reglementat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, din bugetul de Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru :
– profesionişti, reglementaţi la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
– persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, conform Legii nr. 8/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.
Sportivii, antrenorii, medicii, asistenţii medicali, maseurii, kinetoterapeuţii şi cercetătorii din domeniul sportiv primesc o indemnizaţie de 75% din drepturile aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut, dacă contractul de activitate a fost suspendat din iniţiativa structurii sportive.

Citește și: Documentele pentru șomaj tehnic se transmit electronic la AJOFM
Ministrul Muncii a promis că măsurile de protecție socială vor fi implementate în termenul cel mai scurt  

Ministrul Muncii, Marius Budăi a afirmat că aceste măsuri sunt necesare în această perioadă în care, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a se suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea.

Guvernul - Ministrul muncii”Ne bucurăm că am reuşit să aprobăm această Ordonanţă pentru că în discuţiile pe care le-am avut cu Consiliul Naţional Tripartid, partenerii sociali au solicitat acest lucru şi le-am promis atunci că în termen cel mai scurt vom introduce aceste măsuri”, a mai declarat ministrul Marius Budăi.

Sursa: Ministerul Muncii
sursa foto articol: web://calculator-salariu.net/somaj-tehnic

Lasă un răspuns