Guvernul a aprobat memorandumul privind deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor din învățământ
Guvernul a aprobat, un memorandum pentru a permite organizarea de concursuri pentru ocuparea unor posturi, vacante sau temporar vacante, în instituţiile de învăţământ superior de stat, în anul 2022, precum şi ocuparea posturilor didactice de predare vacante sau rezervate şi a unor posturi didactice auxiliare şi nedidactice din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2022- 2023.
„Memorandumul a fost iniţiat pentru a permite în primul semestru al anului universitar 2022-2023 ca instituţiile de învăţământ superior de stat să poată organiza concursuri pentru ocuparea unor posturi, vacante sau temporar vacante, precum şi a posturilor vacante create, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, în afara organigramei, în baza proiectelor aflate în derulare, precum şi a posturilor vacante cu finanţare din PNRR, aflate în afara organigramei”, precizează un comunicat al Guvernului.
Ministerul Educaţiei subliniază că instituţiile de învăţământ superior trebuie să asigure continuitatea procesului didactic şi de cercetare în condiţiile în care membri ai personalului didactic şi de cercetare intră în procesul natural de pensionare.
Totodată, instituţiile de învăţământ superior sunt angrenate în derularea unor proiecte cu fonduri externe nerambursabile sau cu finanţare PNRR pentru care trebuie să-şi asigure structura de personal pentru buna implementare a acestora.
Citește și : S-au depus la Senat două propuneri de reduceri de taxe
De asemenea, se impune şi organizarea de concursuri/examene pentru ocuparea unor posturi din învăţământul preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2022-2023.
„După ce Ministerul Educației a distribuit absolut și când spun absolut toate posturile înseamnă absolut toate posturile disponibile prin reglementări legale am inițiat astăzi hotărârea de Guvern, prezentată tot în primă lectură, prin care dorim suplimentarea cu 3.500 de posturi numărul posturi din sistemul național de învățământ. Coroborat cu această hotărâre de guvern inițiată am aprobat un memorandum prin care se deblochează concursurile pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare și ne didactice, atât din învățământul preuniversitar cat și din învățământul universitar”, a declarat ministrul Educației.