Gala Fotbalului Cărășean – lauri pentru cei merituoși în 2021

Gala Fotbalului Cărășean – lauri pentru cei merituoși în 2021
Gala Fotbalului cărășean a încheiat calendarul pe anul 2021 al Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin. Evenimentul festiv a avut loc la Reșița în prezența reprezentanților asociației și ai echipelor participante în campionatele județene organizate de AJF Caraș-Severin. Astfel AJF Caraș-Severin a anunțat laureații anului 2021 din fotbalul cărășan.

Laureații Galei Fotbalului cărășean ai anului 2021
Cel mai bun antrenor liga a 4-a: Ioan Bica (AS Magica Caransebeș).
Antrenorul Ioan Bica pregătește liderul de toamnă al ligii a IV-a, AS Magica Caransebeș.
Cel mai bun jucător liga a 4-a: Ion Feneș (AS Magica Caransebeș).
Cel mai bun antrenor liga 5-a: Istodor Remus (ACS Minerul 1955 Dognecea).
Antrenorul Remus Istodor pregătește liderul de toamnă al ligii a V-a, ACS Minerul 1955 Dognecea.
Cel mai bun jucător liga a 5-a: Lazăr Borozan (AS Steaua 2018 Prigor).

Gala

Sectorul juvenil premiat de AJF Caraș-Severin

Cel mai bun promotor Cupa Satelor: Adrian Neagu (Școala Gimnazială Slatina Timiș).
Pentru doi ani consecutivi, echipa Școlii Gimnaziale din Slatina Timiș a avut o comportare meritorie în cadrul proiectului FRF-AJF Caraș-Severin, etapa zonală.
Cel mai bun club de juniori: Club Sportiv Muncitoresc Reșița
Cel mai prolific club juniori: ACS Mundo Reșița
Cel mai eficient club zona Almăjului: ACS Viitorul 2014 Anina.
Cel mai implicat primar: Petre Panescu.
Singurul club de Liga I din Banatul Montan: ACS Banat Girls Reșița.

Gala Au mai fost premiate cluburile cărășene din liga a 3-a
CSM Reșița – pentru clasarea pe locul I în Liga a 3-a la finalul anului 2021.
CSM Reșița domină autoritar seria a 7-a din Liga a 3-a. Echipa pregătită de Dan Alexa se îndreaptă en-fanfare către liga a 2-a.
AFC Voința Lupac  – – pentru promovarea în Liga 3-a în anul 2021.
„Invit echipele din liga a IV-a să urmeze principiile echipei noastre. Atunci când ai un vis și crezi în el, el se va împlini. Ne-am dorit cu adevărat să jucăm în liga a 3-a și fără falsă modestie o facem onorabil. Mulțumim AJF Caraș-Severin pentru premiu și domnului președinte Viorel Lolea care a fost mereu alături de noi,” a precizat Marian Zuza, președintele AFC Voința Lupac.

Gala Fotbalului ACS Progresul Ezeriș – pentru menținerea în liga a 3-a în anul 2021.
„Suntem onorați pentru acest premiu. Mulțumim AJF CS, domnului președinte Viorel Lolea, cel care a fost un real sprijin pentru noi în îndeplinirea acestui obiectiv. De asemenea, mulțumim tuturor oamenilor care au pus umărul la aceasta menținere, lui Lucian Dobre, Cristi Arbănaș și în primul rând tuturor jucătorilor care au făcut eforturi și sacrificii pentru această echipă. Urăm tuturor un An Nou mai bun, cu sănatate și împliniri pe toate planurile.” – Cristian Șodâncă, președinte ACS Progresul Ezeriș.

Halas Florian (CS Oravița) – pentru întreaga activitate depusă în sprijinul fotbalului cărășean. Este cel mai vârstnic fotbalist activ din liga a IV-a. Jucătorul are peste 350 de meciuri pentru echipa orașului Oravița.

Daniel George Surdu – pentru întreaga activitate depusă în cadrul Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin în calitate de Secretar General.

Citește și aici: Ezeriș și Lupac dau astăzi examenul final! Vor să joace în Liga a III-a

Dan Miholcea, președintele Comisiei Județene de Arbitri Caraș-Severin, a prezentat laureații resortului Tehnic al AJFCS

Subcolegiul Oțelu Roșu – prof. Marin Vărzan, pentru implicarea în dezvoltarea arbitrajului cărășane în anul 2021.

Gala

Arbitrii premiați

Schinteie Ghiță Florin – pentru activitatea și implicarea în arbitrajul cărășean 2021.
Humița Ioan Daniel – pentru promovarea în liga 2
Svatsinka Daniel Roberto – pentru promovarea în liga 3
Buzzi Cristian Alexandru – pentru promovarea în liga 3
Toader Răzvan Nicușor – pentru promovarea în liga 3
Beg Daniel Ionel – pentru activitatea desfășurată în cadrul AJF Caraș-Severin
Enache Adrian Petru – pentru activitatea desfășurată în cadrul AJF Caraș-Severin
Gogu Vasile Claudiu – pentru activitatea desfășurată în cadrul AJF Caraș-Severin
Godian Petru Marius – pentru activitatea desfășurată în cadrul AJF Caraș-Severin

Gala

Viorel Lolea: „Am organizat această Gală a Fotbalul cărășean pentru oamenii merituoși din fotbalul Banatului Montan. La nivel județean, anul 2021 a fost unul prolific pentru Caraș-Severin. Avem trei echipe în liga a 3-a, dintre care una este o nou promovată din campionatul județean. Avem promovări de arbitri, unul în liga a 2-a și trei în liga a 3. Avem promovabilitate 100% la examenul de admitere în lotul ligii a 3-a și a 2-a al delegaților de joc al Federației Române de Fotbal.

„Există o revitalizare a fotbalului juvenil”

„Există o revitalizare evidentă a fotbalului juvenil, prin proiectul ACS Mundo Reșița și numai. Lucian Dobre a demonstrat că se pot obține rezultate, acolo unde toată lumea credea că nu se poate! Liviu Brumar investește de ani buni într-o echipă de juniori la Berzovia. Omul sfințește locul. O demonstrează Petre Panescu la Ocna de Fier, care s-a dovedit a fi cel mai implicat primar la o echipă de seniori.

GalaAcelași lucru se întâmplă la oamenii de la primăria Anina, la echipa orașului CSO. Așa cum este și Brian Filimon la Măureni și Șoșdea, Răzvan Otiman și Bogdan Rad la Vrani, Cătălin Golu și Cristi Coadă la Ciclova și exemplele pot continua. Avem implicarea totală a celor care doresc revigorarea fotbalului juvenil de la cluburi private, cum sunt Mundo Reșița sau Viitorul Anina. FC Nera Bogodinți este echipa de liga a V-a, care și o grupă de copii U8. Tocmai de aceea, AJF Caraș-Severin sprijină demersul acestor entități prin dezideratul „zero taxe”,  a precizat Viorel Lolea, președintele AJF Caraș-Severin.

Cinci echipe de liga a IV-a vor titlul județean!

„La nivelul ligii a IV-a sunt angrenate cinci echipe în lupta pentru titlu. AS Magica este pe primul loc, însă CSO Anina, Banatul Ocna de Fier, CS Oravița și Nera Bozovici își doresc și ele mai mult. La Anina este o echipă creată de Ioan Badea din jucători localnici. Oravița este mereu acolo în frunte cu jucători localnici. Sper ca viitoarea campioană județeană să ducă tradiția ultimilor doi ani și să promoveze în liga a III-a. Așa cum a făcut-o Progresul Ezeriș și Lupac. Mulțumesc tuturor membrilor afiliați că au fost alături de noi. Le-am și ne-au oferit sprijinul pentru a ne continua activitatea încă un mandat. Acum, la pragul dintre ani, le doresc tuturor Un An Nou Fericit și mult mai rodnic decât a fost 2021!” –Viorel Lolea

Lasă un răspuns