Filmul „Quo Vadis, Aida?”, cu participare românească, a câștigat Premiul Publicului LUX 2022!

Filmul „Quo Vadis, Aida?”, cu participare românească, a câștigat Premiul Publicului LUX 2022!
Filmul „Quo Vadis, Aida?”, cu participare românească, a câștigat Premiul Publicului LUX 2022! Premiul Publicului LUX a fost acordat în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg, de către Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola (PPE), peliculei ‘’Quo vadis, Aida?’’

Premiul Publicului LUX este conferit de către Parlamentul European și Academia Europeană de Film, în parteneriat cu Comisia Europeană și rețeaua Europa Cinemas și oferă vizibilitate.

„Quo vadis, Aida?” prezintă viaţa unei familii prinse în genocidul din 1995 de la Srebrenica, în timpul războiului din Bosnia. Masacrul a fost cea mai mare crimă în masă din Europa de după Al Doilea Război Mondial, în care au fost ucişi peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbaţi şi băieţi, de către unităţi ale armatei Republicii Srpska, aflată sub comanda generalului Ratko Mladić.
Aida este translator ONU în Srebrenica. Când armata sârbă preia controlul asupra oraşului, familia ei se vede nevoită, la fel ca mii de oameni, să caute adăpost într-o tabără ONU. Prin natura muncii sale, are acces la informaţii importante şi încearcă să decidă care este cea mai bună mutare pe care ar trebui să o facă.
Lungmetrajul este o coproducţie Bosnia şi Herţegovina, Norvegia, Olanda, Austria, România, Franţa, Germania, Polonia, Turcia. Filmul a primit cea mai mare finanţare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei la sesiunea I/2018 a concursului de proiecte, 1,84 milioane de lei.
Anul trecut, documentarul „colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a fost câştigătorul Premiului Publicului LUX.

Spectatorii din întreaga Uniune Europeană pot astfel să vizioneze filme care altfel nu ar fi fost difuzate în țările lor.
Filmele nominalizate sunt subtitrate în cele 24 de limbi oficiale ale UE, iar în perioada de vizionare și votare se organizează proiecții gratuite în fiecare stat membru al UE.

Foarte important, filmul câștigător al Premiului Publicului LUX va fi adaptat pentru publicul cu deficiențe de vedere și de auz și va fi promovat în statele membre.
„LUX – Premiul European pentru Film al Publicului” (pe scurt, Premiul Publicului LUX) decernat de Parlamentul European și de European Film Academy demonstrează angajamentul Parlamentului European pentru cultură. Inițiativa promovează diversitatea culturală și oferă un sprijin concret cinematografiei și artelor.

Citește și : Cristian Miclău: ”Vom declara valsul Souvenir de Herkulesbad ca Imn internațional al stațiunii Băile Herculane”

Premiul Publicului LUX are la bază fostul Premiu LUXFILM, premiul pentru cinematografie al Parlamentului European, creat în 2007, și People’s Choice Award decernat de European Film Academy, introdus în 1997. Filmele nominalizate atrag atenția asupra unor probleme sociale și politice de actualitate, implică publicul în dezbateri despre Europa într-un mod care să îl atragă cu adevărat și reflectă frumusețea și diversitatea cinematografiei europene.
European Film Academy reunește peste 3 800 de producători din întreaga Europă, își dedică activitatea promovării culturii cinematografice europene încă de la înființarea sa, în 1988.

Înfruntând actuala criză economică și socială, agravată de pandemia de COVID-19, care pune în mare pericol artele, cultura și cinematografia, Premiul Publicului LUX își propune să sprijine creativitatea și diversitatea europeană. Promovarea cinematografiei europene este un remediu pentru izolare și pentru a depăși constrângerile fizice și psihologice care afectează Europa.

sursa : europarl.europa.eu

Lasă un răspuns