11.6 C
Reșița
vineri, octombrie 22, 2021

Filimon Brian: “Sunt încântat de colaborarea cu Lucian Dobre”

Comuna Măureni are două echipe de fotbal inscrise in liga a V-a Caraș-Severin, Intersport Măureni si Voința Șoșdea. Despre revigorarea fotbalistică a comunei și despre colaborarea cu ACS Mundo Reșița, ne-a vorbit primarul Brian Filimon, care a jucat la rându-i fotbal la Măureni.

GCS: Măureniul este comuna cu două echipe de fotbal, un lucru deosebit în fotbalul cărășan.  Schimbările în bine se văd și-n plan sportiv, terenul de la Măureni și Șoșdea arată foarte bine, iar la echipe ați solicitat conducătorilor să legitimeze doar jucători localnici pe cât posibil!

F.B.: Cu siguranță terenurile arată bine, înspre foarte bine și acest merit este al colaboratorilor mei, care aduc un plus comunității, prin acest centru de copii și juniori de la ACS Mundo Reșița, care este condus de către Lucian Dobre. Acesta este jucătorul model pentru mine, pe care l-am văzut în copilărie când mergeam la meciurile CSM-ului și sincer îmi place când colaborez foarte bine cu un fost mare jucător. Pe Lucian îl consider chiar un vizionar în organizarea unui club de copiii și juniori și sunt oameni pe care-i voi susține pentru că se implică total și-n primul rând sufletește cu toată echipa lui. La nivel de echipe de seniori, nu pot să spun că sunt dezamăgit, dar suferim de aceeași problemă ca în întreaga țară.

Tinererul și copilăria de la țară este acum mai modernă, este aderarea la această nebunie a tehnologiei IT și nu mai are așa mare plăcere de a veni să joace fotbal, de exemplu. Nu mai vezi copii să vină grupuri cu sacul în spate de rumeguș, ca să traseze terenul. Îmi pare rău că numai este așa, pentru că eu sunt un sportiv la bază și o să țin din tot sufletul o echipă de fotbal. Ceea ce mă atrage cel mai mult acum la Măureni este implicarea lui Lucian Dobre la acest nivel de copii, le dă un țel copiilor comunei. Din păcate, la echipa mare trebuie să vedem, să tragem o linie, avem două echipe și de Voința Șoșdea sunt mai mulțumit pentru că mă reprezintă prin oamenii din localitate. Am un lider acolo, în persoana lui Stan Petrișor, și-n jurul lui cresc mai mulți tineri și sunt mândru pentru acest lucru. Echipa din Șoșdea chiar ne reprezintă cu cinste și sper să confirme în primul rând pentru ceea ce fac tinerii la echipă. Și pentru aceasta doresc să dezvolt partea de infrastructură, așa încet cum pot, în limitele puterii. Să dea Dumnezeu să rămânem cu două echipe, să aducem copii la echipa la teren și ușa mea este mereu deschisă pentru sport.

GCS: De când sunteți primar, Șoșdea a devenit una dintre cele mai disciplinate echipe, iar Măureni este pe harta fotbalului juvenil prin colaborarea cu Mundo. Din păcate, au dispărut vremurile în care la Măureni erau 30 de jucători localnici în lot și era “bătaie” pentru titularizare! Chiar în anii 2000, la Măureni erau 17 oameni care trasau terenul la foc automat în mai puțin de cinci minute!

 F.B.: Da, în calitate de junior am prins și eu vremurile acelea. Sper ca lumea să-și schimbe atitudinea când vin la Măureni, pentru că eu sunt un tip mobilizator și optimist, nu-mi place să mă încarc cu lucruri  negative. La Măureni este acum și modelul Mundo, care fac antrenamente săptămânale, chiar la nivel de pitici. Acum la seniori depinde de alte vremuri, eu îmi doresc mult să facem treabă, dar am nevoie de sprijin din partea băieților. Este nevoie de implicare, la nivelul comunei cu 3.000 de locuitori și este greu acum să mă ocup personal și de fotbal, chiar dacă este latura sensibilă și care îmi place cel mai mult.

AS Voința Șoșdea

Din aceeași categorie

Stați conectați

825FaniÎmi place
spot_img

Ultimele articole

%d blogeri au apreciat: