Festivalul “Banatul Montan Film Festival” urmărit de cinefilii din Băile Herculane
Festivalul “Banatul Montan Film Festival” a ajuns la ediția a V-a. Organizatorii festivalului sunt alături de administrația publică locală din orașul stațiune și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, Dacin Sara, Casa de Cultura “George Suru” din Caransebeș și Cenaclul Domogled. Acțiunea culturală de la Băile Herculane este în plin proces de derulare, fiind programată în perioada 5- 11 iulie 2021.
În fiecare seară, la ora 21:00, cinefilii localnici și nu numai sunt invitați să vizioneze un film românesc. Sunt filme alese din colecția considerată de critici ca făcând parte din biblioteca de aur a cinematografiei românești.
În primele două zile, publicul spectator a vizionat filmele „Liceeni în alertă” și „Țapinarii”. În această seară este programat „Haiducii Lui Șaptecai”, un film de acțiune care-l are în rol principal pe îndrăgitul actor Florin Piersic și numai.
Citește și: Primăria orașului Băile Herculane vă invită la “Banatul Montan Film Festival”
În zilele următoare, pot fi vizionate filmele: Divorț din dragoste (1991) – joi 8 iulie; Mihai Viteazul (1971) – vineri – 9 iulie, Tudor (1963) – sâmbătă -10 iulie.
Festivalul se va încheia duminică seara, odată cu pelicula „Trandafirul Galben (1981). De reținut că spectatorii vor putea urmări în filmul regizat de către Doru Năstase și o parte din cadrul natural adaptat la cerințele filmului, ce-i drept, al orașului Băile Herculane. „Trandafirul Galben” a fost filmat parțial filmat în Băile Herculane, cu referire la perioada revoluției de la 1848.