”Ezeriș va avea un teren de fotbal pe măsura valorii echipei!”
ACS Progresul Ezeriș este echipa de fotbal a comunei Ezeriș, se află pe locul unu în seria Oravița a ligii a IV-a și are ca principal obiectiv câștigarea campionatului și implicit reprezentarea județului la meciul de baraj pentru promovarea în liga a III-a. Despre toate acestea, ne-a povestit edilul comunei, dl. Ioan Rusu.
GCS: Echipa de fotbal a comunei Ezeriș este la un pas de a câștiga titlul și la liga a IV-a, după promovarea de acum doi ani. Lumea trebuie să știe că și primarul Ioan Rusu a jucat fotbal în tinerețe, la echipa locală.
I.R.: Asta a fost de mult, în anii 1980, eram fundaș stânga cu toate că eu eram dreptaci, însă era o anomalie la mine în sensul că îmi plăcea să joc ma mult pe partea stângă (se amuză). Pe vremea aia, nu erau posturi stricte ca acum, jucai universal, fotbalul era mai libertin. Ne băteam în Onoare, cu Zorlențu Mare, erau multe echipe de la Reșița, UCM Reșița, CSR-ul, o altă echipă în cartierul Lend, Lupac, Clocotici, Brebu. Erau în seria Onoare, trei sau patru grupe, erau alte vremuri, în anii 1984-1990. După anul 1990, a fost o perioadă în care s-a cam uitat de fotbal, însă după anii 2000, după munca fără osteneală a lui Cristian Șodâncă și a tinerilor din jurul lui, s-a ajuns ca Ezeriș să fie pe harta fotbalistică zonală.
GCS: Sloganul echipei de la revenirea în fotbal, după anul 2008 era: “Anul și promovarea!”
I.R.: Și eu unul nu pot decât să-i felicit în demersul lor, pe Cristian Șodâncă și Petru Udrea, pentru că au făcut foarte mult pentru echipă. Au făcut chiar mai mult decât puteam face eu ca primar, le-am acordat sprijin atât cât am putut, deși consider că ei meritau mai mult ajutor și sprijin pe acest sector de activitate, pentru ceea ce fac. Sunt băieți minunați și fac totul profesionist la echipa comunei. Vă dați seama, când aduci un japonez la echipa (se amuză) … Le-am și spus atunci când m-am trezit cu Take (nr. Kawagoe Takenori) în curte la Ezeriș, fiind prezentat ca jucător al echipei: „Măi băieți, voi sunteți normali la cap? Cine a mai văzut japonez la Ezeriș?” Ei bine, uite că prin fotbal, s-a reușit și lucrul acesta. Sincer, acum băieții au făcut ca peste tot să se vorbească despre promovarea în liga a III-a, consider că este un vis frumos, dar am ceva emoții. Să depășim liga a IV-a este ceva care pare mai greu realizabil, dar la ce băieți sunt la echipă, orice este posibil. Eu vorbesc despre situația clubul în ziua de astăzi.
GCS: Da, dar la banchetul de promovare a echipei în liga a IV-a, ați promis că îi susțineți până la promovarea în liga a II-a, dacă merg tot pe principiul: “anul și promovarea”.
I.R.: Era o glumă la un grătar. Eu voi fi alături de echipă și în Liga Campionilor, dacă lucrurile merg în ritmul de acum, asta ca să-l parafrazez pe un fost conducător de la Dinamo București.
GCS: Echipa din Ezeriș merită cu prisosință un teren de fotbal, să nu mai joace pe la Reșita și la Caransebeș. A fost vorba chiar de construirea unui teren pe program transfrontalier, împreună cu un oraș din Serbia!
I.R.: Este în primul rând un deziderat al meu și vă spun sincer că nu mă simt deloc bine, când vorbesc cu lumea despre fotbalul de la Ezeriș și noi avem echipa bună, dar nu avem terenul nostru. La mine, în dulap, sunt și acuma două proiecte legate de construirea unei baze sportive la Ezeriș. Avem un prim proiect foarte bine structurat pentru o bază multifuncțională, inclusiv cu locuri de cazare și alte multe facilități, valoarea proiectului fiind în jurul sumei de 1.000.000 de euro. Acest proiect a fost în discuție pentru proiectul transfrontalier cu Vârșeț, dar după alegerile locale de la ei, când autoritățile practic s-au reinstalat, pentru că primarul în funcție cu care s-a discutat a fost practic reales, partea sârbă a uitat de proiect, au vorbit după alegeri, de alte priorități stringente. Aici a fost culmea ironiei, după alegeri și m-a surprins un pic, pentru că tot dumnealor spuneau la întâlnirile anterioare, că proiectul unui teren modern la Vârșeț este una dintre prioritățile electorale. Tot acest proiect are o variantă cu valoare mai mică, în jurul a 150.000 lei, cu nocturnă, cu 2-300 locuri în tribună, cu vestiare încălzite. Varianta a doua nu mai are spațiul cu cazare, cu saună. Una dintre variante o să încerc să-l finanțez anul viitor, pentru că anul acesta nu am mai putut, deoarece a trebuit să pun cota-finanțare de la bugetul local la finanțarea acestor cămine culturale, la buldoexcavator, ambele fiind pe proiecte europene și bugetul a fost alocat către cele două investiții! Pentru anul viitor, o avem ca investiție prioritară, va fi și din bugetul local, ca ultimă soluție, după ce încerc toată variantele pe POR, pe AFIR, pe fonduri europene sau alte tipuri de finanțare. Chiar zilele trecute am avut discuții pe acest palier, pentru că vă spun este foarte neplăcut ca echipa din comună să se bată pentru promovarea în liga a III-a și tu să nu ai teren de fotbal, acasă la tine! Ezeriș va avea un teren de fotbal pe măsura valorii echipei. În continuare, echipa va juca la Caransebeș, dacă reușește promovarea, iar noi sperăm ca din toamna anului viitor, echipa să vină acasă, la Ezeriș. Am identificat terenul, la Ezeriș, lângă drumul care duce către Lugoj, unde a fost stația de asfalt. În zona respectivă sunt două hectare jumătate, o suprafață suficient de mare.
Si cu banii de la caransebes ce facem?